#LH44VR46: Valentino Rossi face schimb cu Lewis Hamilton! [VIDEO]

Discuțiile între taberele lui Valentino Rossi și lui Lewis Hamilton referitor la o posibilă zi de schimb de moto/mașină durau deja de ceva vreme și s-au concretizat ieri, la Valencia. Rossi a dat câteva ture cu mașina de Formula 1 a lui Hamilton, iar campionul britanic de Formula 1 a ieșit pe pistă cu Yamaha YZR-M1 a lui Rossi.

Așadar, marele schimb s-a întâmplat, în sfârșit. Lewis Hamilton a trecut la ghidonul motocicletei M1 a lui Rossi, iar acesta a pilotat monopostul Mercedes-AMG cu care englezul a câștigat titlul de Formula 1 în 2017. Echipa Mercedes-AMG Petronas epuizase evenimentele promoționale în care putea folosi mașina de anul acesta, dar Hamilton a pilotat chiar motocicleta cu care Rossi a alergat la Valencia luna trecută.

Lewis și Valentino și-au declarat în repetate rânduri respectul și admirația reciproce, fiecare ajutându-l pe celălalt să se adapteze la pilotajul vehiculului său, iar apoi s-au declarat complet încântați de experiență.

„Eram deja un mare fan al lui Hamilton, acum sunt și mai mult,” a declarat Rossi. „Am petrecut o zi fantastică împreună. Să testez monopostul W08 a fost o ocazie spectaculoasă. Am mai încercat o mașină de F1, dar de atunci s-au schimbat foarte multe lucruri. Am rămas sincer impresionat de mașină și de senzațiile pe care mi le-a dat, dar și de echipa Mercedes-AMG Petronas Motorsport, cu care a fost o plăcere să lucrez. M-au primit cu brațele deschise și m-au ajutat să mă obișnuiesc cu mașina.

La început, senzația de viteză este incredibil. Forțele de accelerație nu sunt chiar atât de mari, dar necesită obișnuință. Odată ce am prins ritmul, am putut să trag mai tare – o plăcere. M-am simțit pilot de F1 pentru o zi. Aș fi vrut ca ziua asta să nu se mai termine niciodată.

Am intrat și cu M1 pe pistă cu Lewis. A fost un moment de mare mândrie pentru toată echipa, să putem să ne împărțim pasiunea cu el. Valencia este un circuit foarte tehnic și bătea vântul foarte tare, la un moment dat chiar mă gândeam că îi va fi foarte greu lui Lewis, dar a mers foarte bine pe motocicletă, cu poziția corectă la ghidon. M-am bucurat foarte mult de experiență și cred că și el s-a distrat, că părea că nu mai vrea să se dea jos de pe motocicletă! Sper să mai pot trăi astfel de experiențe și în viitor.”

Și Hamilton a exprimat același gen de satisfacție: „E incredibil să văd o legendă precum Valentino în mașina mea. Sunt emoționat de parcă aș fi în locul lui, conducându-mi mașina pentru prima dată – îmi amintește de prima mea dată la volanul unei mașini de F1. Când vezi toată echipa în jur, totul capătă alte dimensiuni…”

Iată și un rezumat video sugestiv al zilei petrecute împreună de cei doi mari campioni. Rossi, cu experiența pe care o are la volanul mașinilor de competiție, pare foarte rapid la volanul monopostului Mercedes. Dar și Hamilton pare mai rapid decât ne-am fi așteptat, mișcându-se foarte bine pe o motocicletă nu tocmai ușor de pilotat pentru un rider cu experiență limitată, pe un circuit dificil și în condiții nu tocmai ideale (frig și vânt).

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account