MotoGP Le Mans: Dovizioso semnează cu Ducati pe încă doi ani și coboară sub recordul circuitului

Situația este foarte strânsă în clasa regină în Motomondial după prima zi de antrenamente libere de la Le Mans, mai mulți piloți remarcându-se prin viteza dezvoltată atât pe turul sec de pistă, cât și printr-un ritm de cursă foarte susținut.

Andrea Dovizioso a obținut timpul său fulminant la finalul sesiunii de antrenamente libere cu numărul 2, după ce a montat un pneu soft proaspăt pe spate. Italianul continuă să meargă foarte bine pe un circuit care, statistic vorbind, nu l-a favorizat niciodată nici pe el, și nici motocicleta Ducati. Această performanță remarcabilă a venit după ce s-a anunțat oficial pe Twitter că Dovi a ajuns la un acord cu Ducati pentru 2019 și 2020. Astfel, italianul va continua încă cel puțin doi ani alături de marca din Borgo Panigale, ajungând la un total de opt ani în această relație care s-a dovedit foarte fructuoasă pentru ambele părți.

Dar viteza lui Dovi din după-amiaza de ieri nu înseamnă neapărat succes garantat în cursă, căci Marc Marquez, care a stabilit al doilea timp, a reușit acest lucru cu un pneu hard uzat pe spate, indicând că acel timp ar fi destul de apropiat de ce ar putea face în cursă, caz în care campionul en-titre pare a fi în avantaj. Asta în condițiile în care și motocicletele Yamaha merg bine aici la Le Mans, ambii piloți de uzină reușind timpi mai mult decât respectabili, inclusiv pe distanțe mai lungi. Motivul pare să fie faptul că pista franceză nu prea are viraje foarte lungi, cu accelerări prelungite cu motocicleta înclinată. Acestea penalizează prototipul din Iwata, căci se bazează foarte mult pe funcționarea controlului tracțiunii, o zonă unde motocicleta japoneză încă are probleme.

Au mai impresionat Jack Miller, cu al șaselea timp pe motocicleta Ducati de client, și Pol Espargaro, al cărui KTM RC16 pare să se descurce foarte bine pe circuite „stop & go”.  La capătul opus al spectrului a fost Jorge Lorenzo, care ar trebui să fie unul dintre favoriți, având în vedere palmaresul său aici, la Le Mans, dar care a reușit doar al zecelea timp în a doua sesiune de antrenamente libere. Asta în condițiile în care viitorul său la Ducati depinde foarte mult de performanțele sale în următoarele două-trei etape.

Se zvonește că mai-marii de la Ducati nu mai au răbdare cu pilotul din Mallorca și sunt deja pe jumătate hotărâți să aleagă între Danilo Petrucci (pentru care au o opțiune contractuală care expiră în iunie) și Jack Miller.

Pe de altă parte, se pare că nici Suzuki nu îl vrea foarte tare pe Lorenzo, după experiența cu Iannone. Zvonul este că șefii de la Suzuki s-au cam săturat de piloți cu reputație și orgoliu și ar prefera pe cineva mai modest, în loc de un nume răsunător cu pretenții de primadonă. Unele guri din padoc spun că Joan Mir ar fi unul dintre candidații principali pentru un loc în echipa Suzuki. Pe de altă parte, Iannone pare să livreze în sfârșit rezultatele așteptate de atâta timp, deci s-ar putea încă să semneze din nou cu echipa din Hamamatsu.

Piloții Suzuki se pare că nu se înțeleg foarte bine cu traseul francez, căci nu au impresionat ieri, obținând doar locurile 13 și 14 în a doua sesiune de antrenamente libere.

Timpii sunt, totuși, foarte apropiați aici, la Le Mans, cu primii 15 piloți aflați în aceeași secundă. Așadar, ne putem aștepta la o cursă spectaculoasă, căci avem cinci-șase piloți care pot rula acolo, în față. În același timp, s-ar putea să mai avem ceva surse de controverse, căci pista franceză este destul de îngustă și nu lasă mult loc pentru manevre curate.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account