Rossi vs Marquez. Războiul continuă.

Rossi vs Marquez. Războiul continuă.

După episodul de ieri, în care Rossi și Marquez s-au duelat aprig în cursa de la Sepang, bătălia terminându-se cu căzătura lui Marquez după un contact suspect cu Doctorul, directorul de cursă a luat decizia să-i acorde lui Rossi trei puncte de penalizare, ceea ce înseamnă că italianul va trebui să ia startul de pe ultimul loc al grilei în cursa de la Valencia. Astfel, Rossi are toate șansele să piardă avantajul de 7 puncte pe care îl are față de Lorenzo.

maxresdefault

După cursă, cum era și de așteptat, declarațiile celor doi au fost cât se poate de războinice. Iată interviul cu Marquez.

Campionul en-titre este negru de supărare, vizibil indispus. Iată ce are de spus:

„E inutil să vorbim despre ce s-a întâmplat, se vede clar din toate imaginile televizate, din orice unghi ne-am uita. Ne-am depășit de mai multe ori, sigur că se putea merge mai tare, dar, cu atâtea depășiri, nu era posibil. Am ajuns la virajul 14, m-a depășit, a ridicat motocicleta și a încetinit, ceea ce am făcut și eu, apoi m-a atins în ghidonul drept și am căzut. În cariera mea am fost protagonist în foarte multe bătălii, dar așa ceva nu am mai văzut niciodată.”

Ce părere ai despre decizia directorului de cursă?

„Nu mă interesează decizia care s-a luat, nu îmi pasă că Rossi va pleca ultimul la Valencia: aici nu vorbim despre un incident de cursă. Nu știu ce are în cap un pilot care încearcă să-l facă pe altul să cadă. Și, în timp ce eu eram la boxe, cu zero puncte, el a obținut 16.”

Ce s-a întâmplat azi este o urmare a celor întâmplate în conferința de presă de joi?

„Joi am fost surprins, ca toată lumea, de declarațiile lui Rossi, dar nu m-a afectat, eu mi-am făcut weekendul normal de cursă. La începutul cursei, aveam probleme cu motocicleta cu rezervorul plin, nu puteam să mă țin după Pedrosa și Lorenzo și un alt pilot m-a făcut să ies larg. Am plecat bine, eram chiar surprins de felul în care am luat startul, am încercat să mă țin după Pedrosa, dar eram prea aproape de limită și în virajul patru am făcut o greșeală, am ieșit larg și m-a depășit Lorenzo. Apoi m-a depășit și Rossi, dar reușeam să țin pasul cu el. Ne-am depășit de mai multe ori, dar mergeam totuși la un 2:01,9. L-am respectat întotdeauna foarte mult pe Valentino, nu mă așteptam la așa ceva.”

Poate fi considerată ca o reacție la manevrele tale, care, din punctul de vedere al directorului de cursă, erau făcute intenționat ca să-l încetinească?

„În fotbal, astfel de lucruri se pedepsesc cu cartonaș roșu. Dar eu eram la boxe și el era în continuare pe pistă. Și nu se poate vorbi de supărări și reacții nervoase pentru că aici ne jucăm cu viețile noastre… Sper să se fi terminat aici, dar mă tem că nu e așa…”

Dar l-ai încetinit sau nu?

„El spune același lucru și despre Australia, unde am câștigat asumându-mi riscuri enorme în ultimul tur. Și aici am încercat să trag tare de la început, dar nu puteam. Chiar dacă ne-am depășit de mai multe ori, ritmul nostru era destul de bun. E clar că toate depășirile acelea îl încetineau, dar mă încetineau și pe mine.”

Va fi posibil să ai din nou o relație bună cu Rossi?

„Vom vedea în viitor, acum sigur nu.”

S-a schimbat părerea ta despre el?

„A mea și a multor altora.”

marquez-motegi-2015

 

Iată și declarațiile lui Rossi, care are puterea să facă o glumă când se așează la conferința de presă: „Ei, despre ce vreți să vorbim?”.

„Păcat, îmi pare foarte, foarte rău că am ajuns în acest punct, nu credeam că se va termina așa, aș fi vrut să-mi încerc șansele cu Lorenzo, să încerc să-l înving, dar nu mă așteptam să se întâmple așa ceva. Marquez a confirmat ceea ce spuneam joi. Speram ca faptul că am spus lucrurile acelea să-l facă mai atent, dar se pare că a avut un efect contrar. În ceea ce privește incidentul, nu voiam să-l facă să cadă și nu l-am lovit cu piciorul, deși pare așa din unele unghiuri. Dar, dacă urmăriți cu încetinitorul imaginile din elicopter, se vede clar că, atunci când eu ridic piciorul de pe scăriță, el deja cădea. Eu voiam să-l încurc, să-l scot de pe trasă și l-am privit ca să-i spun „Dar ce dracu’ faci?”. Am încetinit mult, iar ghidonul lui m-a atins pe coapsa stângă. De aceea a căzut. Nu l-am lovit cu piciorul, pentru că, dacă voiam, puteam s-o fac cu 30-40 de metri înainte și în plus, o motocicletă de MotoGP este atât de grea încât nu cade de la o lovitură de picior. Iată de ce sunt de părere că sancțiunea e greșită, este de fapt o pedeapsă cu efect definitiv. În cele din urmă a câștigat Marquez, proiectul său a fost dus la bun sfârșit. Păcat, acesta a fost un episod urât. Nu am mai văzut niciodată așa ceva, în toată istoria motorsportului. Acum, campionatul este compromis. Este greu să spui cine ar fi învins între mine și Lorenzo, dar Marquez a decis campionatul.”

Fiecare acțiune trebuie să aibă o motivație. Care este a lui Marquez? S-a înțeles cu Lorenzo?

„Nu știu dacă Lorenzo și Marquez s-au înțeles, nu cred că e cazul, deși reacția lui Jorge m-ar putea să mă facă să cred că da. Poate s-au întâlnit înainte de cele trei curse din Asia-Pacific. Sunt sigur că Marquez are ceva cu mine pentru că crede că l-am lovit intenționat în Argentina și, mai ales, pentru ce s-a întâmplat în Olanda, unde eu nu aveam nicio vină. Și mi-a confirmat și Alzamora, care mi-a spus că la Assen l-am făcut pe Marc să piardă titlul.”

rossi-sepang-2015-2

Mike Webb, directorul de cursă, spune că a considerat că Marquez a avut o purtare suspectă, deși nu a făcut nimic ilegal de-a dreptul…

„Da, Webb i-a spus lui Marquez că nu crede că nu m-a încetinit. Aș spune că e destul de evident. Dar eu nu voiam să-l fac să cadă, doar să-l încurc. Repet, e o sancțiune prea dură, aproape definitivă în ceea ce privește titlul.”

Joi, când l-ai atacat pe Marquez în conferința de presă, te așteptai la așa ceva?

„Trebuia să mă gândesc la toate posibilitățile, poate că a avut un efect și ce am spus eu joi, dar cred că ar fi făcut-o oricum. Poate a fost o greșeală, dar nu pot să mi-o iau în felul ăsta și să tac din gură.”

Ai vorbit cu Marquez?

Da, i-am spus ce cred despre el.”

Ce?

„Treaba mea.”

La Valencia va trebui să pleci de pe ultima poziție, cum vezi lucrurile?

„Mai întâi, să vedem dacă mai merg la Valencia. Deocamdată nu știu. Și Marquez oricum îl va lăsa pe Lorenzo să treacă în ultimele tururi, dacă va fi nevoie.”

Cum te simți în acest moment?

„Nu îmi place ce se întâmplă. Am dat totul pentru acest campionat. Să-l pierd pe pistă e una, dar să-l pierd în felul ăsta mă doare mult mai tare. Eu am fost întotdeauna un adversar dur, dar corect, am acceptat mereu verdictul de pe pistă. Dar așa, mi-e foarte greu.”

Sunday-Sepang-Grand-Prix-of-Malaysia-MotoGP-2015-Tony-Goldsmith-1640

Ce crezi despre reacția lui Lorenzo?

„Nu am înțeles-o foarte bine. Mă rog…”

Chiar și în turul precedent, al șaselea, i-ai făcut un semn lui Marquez.

„M-am uitat la el de 5-6 ori, pentru a-i spune «Ce dracu’ faci?»”

Îl mai respecți pe Marquez?

„Tu ce crezi?”

 

BMW

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account