Cea mai vândută motocicletă adventure de cilindree mare din lume, BMW R 1200 GS, se înnoiește pentru anul viitor, cu câteva elemente de design și culori noi, plus mai multe modificări de ordin tehnic.
Motorul este același bicilindru boxer răcit cu apă/aer, de 1.170 cmc, care dezvoltă 125 CP, dar acum respectă normele Euro 4, grație unui catalizator nou și unui soft actualizat al managementului electronic al motorului. Transmisia are un nou amortizor de șocuri și arbori modificați pentru funcționare mai lină.
Modelul de bază are trei pachete opționale (Dynamic, Comfort și Touring) și există și versiunile de top Rallye și Exclusive. Versiunea Exclusive este axată pe utilizarea pe asfalt și se distinge prin coloristica specifică – „Iced Chocolate” metalizat, combinat cu „Monolith” metalizat mat și cu un cadru gri Agate și cu motorul și transmisia de culoare neagră, cu etriere de frână aurii.
Riderii pot opta pentru noile moduri de pilotaj Pro și pentru următoarea generație a sistemului Dynamic ESA, plus o mulțime de alte opțiuni și accesorii pentru protecție sau pentru montat bagaje.
Noua versiune Rallye este ceva special: destinată folosirii în regim de off-road, așadar are jante cu spițe (standard cu pneuri de stradă, opțional cu pneuri cramponate). Suportul de bagaje și scărițele pasagerului sunt demontabile. Șaua este de tip Rallye, parbrizul este sport, mai mic, există protecții pentru cadru și pentru radiator și scărițe late, de enduro. Suspensia este mai performantă și înălțată cu 20 mm, pentru a putea trece mai ușor peste obstacole.
Culorile sunt noi pentru toată gama R 1200 GS. Motocicletele vor fi în curând disponibile în showroom-urile dealerilor BMW Motorrad din Europa.