Dovizioso: „Distanța dintre Marquez și noi, ceilalți, e ridicol de mare!”

Andrea Dovizioso recunoaște că rivalul său spaniol e la ani-lumină de restul plutonului.

Italianul de la Ducati, în conferința de presă pentru Marele Premiu al Malaeziei, a declarat că distanța, în materie de performanță, dintre campionul mondial Marc Marquez și restul piloților este „ridicolă, mult prea mare”, dar este hotărât să se apropie cât mai mult de spaniol înainte de sezonul 2020.

Pilotul Ducati și-a asigurat locul doi în campionat pentru a treia oară consecutiv, cu locul șapte de la Phillip Island săptămâna trecută, dar nu e cine știe ce consolare, pentur că este actualmente cu 135 de puncte în urma pilotului Repsol Honda.

Pe măsură ce atenția se mută către problemele motocicletei Ducati, care nu a mers grozav în ultimele etape la început de cursă, în condiții de aderență bună, față de rivale, Dovizioso spune că rezultatele ultimelor două curse nu mai contează atât de mult. Italianul spune ceea ce gândesc mulți piloți din grilă, atunci când dau totul ca să se apropie cât de cât de nivelul actual al lui Marquez, fără prea mari șanse de reușită.

„Toată lumea din acest campionat lucrează la maximum, indiferent de rezutlat și vom continua în acest mod, vom face toate eforturile. Dar acum este greu să ne dăm seama ce mai putem face, pentru că distanța este ridicolă, e mult prea mare. Totul este posibil, căci în ultimii doi ani ne-am luptat mai mult, așa că sunt de părere că avem o șansă să ne luptăm din nou, dar fiecare an este diferit.

Cred că acum toată lumea este îngrijorată pentru că e greu să îți dai seama ce ai de făcut. Eu știu ce schimbări aș vrea să facem, dar e greu să poți face asta, să ai exact ce vrei de la motocicletă, de la pilotaj. Toată lumea muncește din greu. Când există un asemenea efort de la atâția oameni, ingineri și toată lumea, se poate întâmpla orice. Vom insista, deși în aceste momente este cam greu, dar e la fel pentru toată lumea,” a spus Dovizioso.

În timp ce Marquez a fost mereu în față, Dovizioso a avut de multe ori de tras tare pe finalul curselor, pentru a recupera. Cu doar două victorii obținute în acest sezon, italianul a terminat în fața lui Marquez ultima dată în Austria, când a câștigat duelul din ultimul tur.

„Nu avem aceeași viteză ca anul trecut,” spune Dovi. „Adică viteză reală în antrenamente și la început de cursă, când pneul este nou. Așa se creează o situație dificilă pentru noi și nu putem veni cu o strategie bună. Când tragi la început, dar nu ai ritmul necesar, totul devine o problemă.”

Italianul este cu 57 de puncte în fața lui Alex Rins în clasamentul general, în timp ce Marquez ar putea să bată recordul de puncte adunate într-un sezon, dacă va continua în aceeași formă ca în ultimele curse. Spaniolul, acum de opt ori campion mondial, a terminat toate cursele din acest sezon pe prima sau pe a doua treaptă a podiumului, cu excepția cursei de la Austin, când a căzut în timp ce conducea detașat.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account