Triumph a lansat și noile modele de enduro, TF 250-E și TF 450-E. Britanicii vor concura în campionatul mondial de profil.

Triumph Motorcycles a lansat oficial noile TF 250-E și TF 450-E.

Motocicletele sunt concepute și dezvoltate împreună cu campionii mondiali de enduro. Cele două modele sunt menite să exceleze atât în curse dar și pe trasee recreative, în teren tehnic, cât și pe secțiuni de mare viteză.

Triumph a lucrat cu Iván Cervantes (de cinci ori campion mondial) și cu Paul Edmondson (de patru ori campion mondial) pentru a dezvolta cele două motociclete de enduro. De altfel, britanicul va conduce echipa de uzină Triumph în Campionatul Mondial de Enduro.

TF 250-E și TF 450-E împart un cadru ușor, din aluminiu, tip dublu leagăn cu grindă centrală și sunt echipate cu componente premium. Grafica Triumph Performance Yellow și luminile LED oferă motocicletelor un aspect îndrăzneț și agresiv, care iese în evidență pe linia de start. Noile modele se bucură și de o rețea de suport oferită de rețeaua globală de dealeri și de un sistem de comandă și aprovizionare de piese 24/7.

Motorul monocilindric de 450 cmc oferă o putere și un cuplu impresionante, cu o curbă liniară a puterii, asigurând o accelerație lină în diferite condiții, de la urcări tehnice la linii drepte de mare viteză. TF 450-E este proiectat să exceleze în cursele rapide de enduro, fiind ideal pentru piloții experimentați care caută putere, viteză și versatilitate pe trasee deschise sau pe dealuri.

Grație cuplului mare la ture scăzute și medii, motocicleta abordează cu ușurință dealuri, dune de nisip și în general, orice teren care necesită mai puțină schimbare a treptelor. Caracterul controlabil și conectat al motorului fac ca piloul să simtă tracțiunea roții din spate în orice moment.

Noul 250 este, potrivit britanicilor, cel mai puternic motor din această clasă. A fost creat pentru secțiuni tehnice, provocări enduristice dificile și este ideal pentru motocicliștii care caută distracție dar și performanță accesibilă.Oferă 42,3 CP, un cuplu de 27,8 Nm și turează până la 12.800 rpm.

Ambele propulsoare au fost dezvoltate pentru a avea mai multă inerție decât motorul de motocros, oferind o caracteristică de putere mai ușor de gestionat în condiții de cursă diverse și imprevizibile. Acest lucru este completat de ambreiajul de curse Exedy cu șase trepte, care permite schimbări line, fără acționarea manetei la trecerea în treaptă superioară, menținând inerția în secțiunile strânse și tehnice.

Un corp de accelerație Dellorto de 44 mm dezvoltat specific pentru aceste modele oferă un sistem de bypass de aer pentru porniri la rece și o turație de ralanti reglabilă manual. Supapele Del West din titan și pistonul din aluminiu forjat König  asigură performanță constantă în timpul funcționării prelungite cu turații mari, reducând semnificativ cerințele de întreținere.

Pentru TF 450-E, știftul și culbutoarele au tratament Diamond Like Carbon (DLC), care îmbunătățește durabilitatea și reduce frecarea. Radiatorul de mare capacitate și ventilatorul auxiliar, combinate cu filtrul în două trepte, fără scule, furnizat de Twin-air, asigură o răcire constantă a motorului și o livrare fiabilă a puterii pe parcursul turelor lungi și solicitante.

Triumph și Athena au dezvolat un nou software, cu un accent puternic pe manevrabilitate. Astfel, sistemul de management al motorului pentru TF250-E și TF450-E dispune de un software complet personalizat. Riderii pot comuta între două hărți distincte ale motorului din mers, una pentru performanțe agresive, cealaltă pentru o livrare mai lină și mai controlată a puterii. Hărți suplimentare pot fi adăugate și cu modulul opțional Wi-Fi și aplicația Triumph MX Tune Pro.

Sistemul de evacuare din oțel inoxidabil de pe TF 250-E are un rezonator Helmholtz integrat în conducta colectoare, îmbunătățind performanța. TF 450-E dispune de un rezonator lateral în amortizorul de zgomot, rezultând o notă de evacuare profundă și puternică.

Furcile KYB cu arcuri elicoidale de 48 mm sunt complet reglabile și suspensia spate, cu pârghii, este reglabilă în 3 direcții. Cursa este redusă cu 10 mm față de modelul de cross, suspensiile fiind menite să ofere adaptabilitate pentru diferite terenuri, de la piste noroioase la poteci stâncoase. Geometria basculei este specifică pentru enduro, asigură un feedback precis și oferă piloților capacitatea să facă ajustări rapide pentru a depăși obstacolele, lucrând intuitiv.

Ambele modele sunt echipate cu o selecție impresionantă de componente premium și tehnologii de ultimă oră. Comenzile intuitive montate pe ghidon au butoane iluminate pentru reglaje rapide și ușoare. Bordul digital oferă date în timp real, inclusiv temperatura motorului, informații despre distanța parcursă sau treapta de viteză.

Sistemul avansat de control al tracțiunii monitorizează patinarea roților din spate și modulează puterea de ieșire pentru a oferi o aderență constantă pe suprafețe imprevizibile, în timp ce controlul optimizat de lansare gestionează livrarea cuplului pentru a maximiza tracțiunea la linia de start.

Sistemul de frânare este compus din discuri Galfer (260 mm/220 mm), combinate cu etrier față flotant cu două pistonașe de Brembo, de 24 mm și un etrier spate flotant cu un singur pistonaș, de 26 mm și manetă de frână reglabilă.

Ambele modele sunt echipate cu anvelope Michelin Enduro 2, cu un model inovator al benzii de rulare, care oferă o aderență și tracțiune mai bune, concepute pentru diverse terenuri (moale până la dur) și condiții (noroi până la uscat). Jantele din aluminiu din seria D.I.D DirtStar 7000, cu finisaj anodizat negru și butuci din aluminiu turnat completează pachetul.

Ergonomia este de ultimă oră. Ghidonul Pro Taper are suporturile reglabile pentru a permite pilotului să perfecționeze poziționarea în raport cu șaua și scărițele. Manșoanele tip jumătate de vafă de la ODI oferă un grip foarte bun și sunt foarte durabile. Șaua este plasată la 955 mm și are o structură tip piramidă, fiind căptușită cu un material anti-alunecare, rezistent la uzură. Rezervorul de combustibil are 8.3 litri. Ambele motociclete se pot înmatricula pentru circulația pe drumuri publice.

Pedigree de curse

Inginerii Triumph se află în spatele clasei Moto2 a MotoGP, acolo unde motoarele Triumph au contribuit la revitalizarea transformarea clasei, stabilind noi recorduri pe circuitele din întreaga lume.

În AMA Supercross, TF 250-X a câștigat deja mai multe podiumuri. TF 250 a fost și motocicleta aleasă de Jonny Walker în Campionatul Mondial SuperEnduro, unde a ocupat locul 2 la general în februarie 2025. Cu astfel de oameni în spate și motociclete precum noile TF 250-E și TF 450-E  Triumph este bine plasată pentru a-și începe programul de curse enduro.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account