Ediție aniversară pentru Suzuki GSX-R 1000

După ce, în iulie, Suzuki a prezentat un GSX-R 750 într-o schemă coloristică aniversară, pentru a sărbători cei 30 de ani ai seriei GSX-R, acum a venit rândul lui GSX-R 1000 să primească o ediție specială, de data aceasta în culori roșu-negru, amintind de modelele de curse ale echipei Yoshimura.

suzuki-gsx-1000r-30thedizone-anniversario

Cu ocazia Marelui Premiu al Germaniei la MotoGP, disputat la Sachsenring, Suzuki a organizat un eveniment pentru a sărbători aniversarea celor 30 de ani împliniți de la lansarea primului GSX-R 750. Cu această ocazie, a fost prezentată seria limitată de GSX-R 750 în coloristica identică cu a primului model, cel din 1985.

La Indianapolis, însă, Suzuki USA a prezentat o ediție aniversară a lui GSX-R 1000 în combinația de culori roșu-negru, cea care amintește de modelele GSX-R 750 ale echipei de uzină Yoshimura care au dominat în cursa de la Daytona și în cea de 8 ore de la Suzuka încă de la debut, în 1986.

suzuki-yoshimura-1986

GSX-R 1000 în ediția limitată 30th Anniversary primește și o plăcuță comemorativă pe jug și încă niște detalii pentru a completa imaginea de serie specială. Din punct de vedere tehnic, nu este nicio diferență între modelul din seria limitată și cel „normal”.

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account