Gerovital
Gerovital
Gerovital

Elena, un Harley Sportster și o călătorie fantastică

Elena Axinte nu este o motociclistă obișnuită. Acum nouă luni a pornit într-o călătorie prin lume, cu al său Harley-Davidson Sportster Iron 883. Asta după ce a străbătut o parte din Africa, pe vremea când avea un minimum de experiență pe două roți, cu aceeași motocicletă. A plecat fără planuri și fără cine știe ce buget adunat: dorea să descopere locuri, să cunoască oameni și să înțeleagă mai bine lumea, din șaua unei motociclete. Pandemia de coronavirus a prins-o în Arabia Saudită, după ce a pornit din Italia, a străbătut țările balcanice, a zăbovit o vreme prin România și a plecat la începutul iernii spre sud, prin Bulgaria și Turcia către țările din Orientul Mijlociu. Între timp a adunat povești interesante și multă înțelepciune de viață. Pe care am căutat s-o aflăm în acest interviu.

foto: Elena Axinte, Adrian Cobzașu

Elena la plecarea din România, în showroom-ul Harley-Davidson București.

Cum ești, cum te simți?

Sunt foarte bine, mereu sunt bine din fericire, indiferent de condiții. Sunt foarte împlinită și mulțumită de cum decurge totul. Accept lucrurile exact așa cum vin ele, pentru că am plecat la drum tocmai cu această filosofie, să-mi trăiesc viața pe motor cu tot ceea ce implică această viață (chiar și cu pandemie).

Ai avut ceva momente grele de când ai plecat din România?

Cu foarte mare sinceritate, singurele momente cu adevărat grele, care mi-au și rămas ca amintire ca fiind momente grele, au fost acelea în care a trebuit să îndur frigul greu al acestei ierni. Am ieșit din România cu -5°C, am îndurat mult frig în Bulgaria și prima zăpadă, am evitat înghețul din munții de aici trecând prin Grecia ceva mai caldă la acea vreme și am ajuns în Turcia unde aveam speranțe că nu voi mai întâmpina frigul deloc. A fost însă doar o speranță și gândul că mă îndrept spre țările calde a fost greșit de data aceasta. Mâinile însă mi-au fost salvate de o pereche foarte frumoasă de manșoane pentru ghidonul motocicletei primite în dar de la niște prieteni Turci. Însă Ankara a fost nemiloasă cu mine cu temperaturi sub 0 grade multe zile la rând. Am intrat în sfârșit în Orientul Mijlociu, în Liban și surpriză, în multe locuri am fost întâmpinată de zăpadă, chiar dacă la nici 40 km distanță erau diferențe de temperatură de 15°C. Intrarea în Siria a fost tot cu zăpadă și polei pe stradă, iar în Iordania am oscilat de la 0°C până la 25°C. Odată cu intrarea în Arabia Saudită am fost convinsă că nu voi mai simți frigul cel puțin pentru vreo 10 luni. Însă iarăși m-am înșelat, pentru că ce să vezi, în regiunea din Nord, pe unde am intrat eu, chiar atunci a fost singura zi din an în care a nins. Dar ce este drept, a fost ultima dată când am mai simțit frigul de atunci. Deci, toată povestea asta, ca să te fac să înțelegi că asta a fost singura mea mare greutate: FRIGUL! (pentru Siberia avem neapărat nevoie de echipamentul ăla încălzit).

Am mai avut ceva probleme cu motocicleta, însă eu nu le consider momente dificile. În afară de mentenanța obișnuită, în Turcia mi s-a rupt cureaua și am înlocuit-o cu cea pe care o aveam cu mine de rezervă, iar în Arabia Saudită mi s-a ars ambreiajul. Aici, în Arabia Saudită, am avut marea șansă să primesc full suport de la cei de la Harley și s-au ocupat de absolut toate problemele motocicletei, inclusiv schimbat cauciucuri.

A fost puțin complicat să găsesc o modalitate de a intra și traversa Siria, dar a făcut parte din aventură (deci iarăși nu pot considera că a fost un moment dificil).

Final de noiembrie, București. Sunt doar câteva grade peste zero afară, dar Elena pornește la drum. Și avea să întâlnească mult mai mult frig în următoarele luni.

Cum ai rezistat la frig? Care a fost cea mai joasă temperatură la care ai mers?

Cum spuneam, nu mi-a plăcut deloc frigul. Motocicleta a rezistat fără probleme, eu am suferit ceva, dar mai mult pentru că eu sunt pentru căldură. Prefer oricând 50 de grade (acum sunt 40 în Arabia Saudită) în locul frigului. Ce-i drept, manșoanele (din piele sintetică la exterior și puf în interior) au făcut o diferență considerabilă pentru mâinile mele (cam 10 grade în plus). Când am întâmpinat zăpadă, cea mai mare partea a fost cu șosea curată. Doar în Siria a trebuit să parcurg în jur de 10 km cu gheață pe asfalt. Am mers foarte ușor, tot mai căutam părți uscate și a fost bine până la urmă.

Elena în Damasc, alături de un grup de rideri.

Care a fost atitudinea oamenilor din Orientul Mijlociu față de o femeie care călătorește singură pe motocicletă? Cu siguranță nu văd prea des așa ceva.

Oamenii din Orientul Mijlociu sunt minunați. Mi s-a tot vorbit despre popoarele arabe și musulmani în general că ar fi foarte primitori și calzi însă mă gândeam că peste tot oamenii au fost așa cu mine. Ei, bine, așa este. Aici sunt extrem de primitori, binevoitori, ospitalieri și tot ce se învârte în jurul cuvântului bunătate. Ospitalitatea în rândul popoarelor pe care le-am cunoscut nu este o opțiune. Este așa cum spun ei, o obligație. Astfel încât condiția mea de motociclista singură a dublat toată această atenție, grijă și ospitalitate a lor. Sunt extrem de apreciată, atât de femei cât și de bărbați. Într-adevăr nu este ceva obișnuit pentru ei.

 

Cum e în Arabia Saudită, la foarte puțin timp după ce au permis femeilor să circule singure? Simți că se uită lumea ciudat la tine? Te simți în siguranță?

Din câte se pare sunt prima sau a doua (încă nu știm sigur) femeie care a intrat singură cu motocicleta în Arabia Saudita după foarte, foarte mulți ani de regim foarte strict. În octombrie 2019 s-au relaxat  condițiile de călătorie și în sfârșit femeile pot intra în țară și singure și pot și conduce, inclusiv motocicleta. Femeile de aici au primit dreptul cu mai bine de un an în urmă să conducă mașina și de curând și motocicleta însă sistemul de permise nu este încă pus la punct. Se așteaptă că foarte curând să poată și ele să facă școala și să dea examenul. Oamenii se uită ciudat la mine dar cu foarte multă admirație. Toată lumea vrea să mă cunoască, aici am fost întâmpinată de o comunitate de motocicliști extraordinară. Vor să-mi știe povestea, să afle informații despre cum se poate face ceea ce fac eu.

Îți vorbeam mai devreme despre ospitalitatea și căldura celor din Orientul Mijlociu. Ei, aici în Arabia Saudită, este o altă poveste. Totul este mult amplificat. O generozitate ieșită din comun. Disponibilitate și grijă maximă. Astfel că la întrebarea ta, dacă mă simt în siguranță, să-ți răspund cu un simplu „Da” mi se pare prea puțin.

 

Care e planul mai departe? Încotro?

După mai bine de două săptămâni de străbătut locuri minunate din partea de nord vest a țării, am ajuns în Jeddah, al doilea oraș că mărime și importanță, după Capitală. Odată ajunsă aici am dus motocicleta la dealerul Harley, care m-a primit cu brațele deschise și suport total. A stat la ei o săptămână, iar în această săptămână s-au întâmplat de toate. Inițial s-au închis școlile și granițele (la mai puțin de 15 cazuri de infecții). Nu am fost prea îngrijorată de închiderea granițelor pentru că oricum mai aveam mult de explorat în această țară enormă. Apoi s-au închis zonele unde erau mai multe infecții, apoi s-au închis regiunile, apoi câteva orașe importante, s-a închis faimoasa Makkah și în cele din urmă, exact la o zi după ce am luat motocicleta din service, s-a închis toată țara. De atunci, mai bine de o lună și jumătate, stau în casă în izolare. Sunt găzduită de o familie minunată care practic m-a adoptat. Nu cred că există loc mai bun în care aș fi putut rămâne blocată pe timp de pandemie. Sunt extrem de recunoscătoare și iată de ce tot spun că sunt bine. Cât de nedrept ar fi să mă plâng acum că nu-mi pot continua călătoria după tot ceea ce am primit și după toată bunătatea pe care eu am întâlnit-o.

Traseul Elenei, până acum.

Stau la o familie extrem de mărinimoasă, dar și numeroasă. De o lună și jumătate în casă, nu am avut timp să mă plictisesc deloc și, deși știu că pare absurd, acesta este și unul dintre motivele pentru care răspund atât de târziu la întrebările tale. Cea mai mare parte din timp mi-o petrec cu copiii. Lucrez cu ei, fac lecții și teme pentru școala la distanță. Mă joc cu ei, dau o mână de ajutor în bucătărie, stau mult timp cu familia.

Nu îmi este greu, aceasta este viața pe care am ales-o, la drum cu motocicleta mea oricum ar fi, cu bune și cu grele. Deocamdată aștept și trăiesc felia aceasta din viață.

De câteva zile s-au relaxat restricțiile aici și, după o lună și jumătate de stat doar în casă, zilele trecute am ieșit și mi-am adus acasă motocicleta pe care o lăsasem la garajul unui prieten. Putem ieși  oraș în anumite intervale orare, dar eu prefer în continuare să nu o fac pentru a nu fi eu cea care expune familia la care stau.

Despre planuri de viitor este  complicat să vorbesc. Ce știu și simt este că eu nu m-am oprit și nicidecum nu s-a terminat călătoria mea.

Când se va permite să circulăm între orașe voi continua să explorez părțile țării în care nu am ajuns. Apoi voi aștepta să se deschidă granițele pentru a putea continua. Ceea ce știu sigur acum,   sau simt, sau îmi doresc este că voi aștepta aici până când va fi posibil să-mi continui visul, indiferent de cât va dura așteptarea.

După Arabia Saudită planul inițial era să termin de explorat țările din golf, Emirate, Oman, Bahrain, Kuwait apoi să continui spre estul îndepărtat prin Iraq, Iran apoi Pakistan, India și tot așa. Dar până atunci o să mai avem multe de povestit.

Cum s-a comportat motocicleta până acum?

Am spus mai sus despre problemele  motocicletei, pe care mecanicii de aici nu le consideră ieșite din comun, având în vedere ceea ce fac, kilometrii parcurși și condițiile. Am postat de curând un video despre tot ceea ce a fost făcut la motocicletă.

 

Aproximativ câți prieteni ți-ai făcut de când ai plecat din România?

Câți prieteni? Mulți. Foarte mulți! Și pe lângă prieteni, pot spune cu mâna pe inimă că am noi mame, tați, frați, surori și chiar și copii. Ca și în Africa călătoria mea continuă în același stil, fără a sta la hotel, fiind găzduită mereu de localnici. Și ca să-ți faci o mică idee, până acum am stat în 60 de case diferite. Mai știți motto-ul meu: „Home is everywhere”. Este de fiecare dată tot mai potrivit.

Dacă ai putea să distilezi în câteva cuvinte ce ai învățat în cele nouă luni de călătorie, care ar fi acelea?

Cel mai semnificativ lucru învățat până acum este RECUNOȘTINȚA. Aceasta este și valoarea după care îmi voi ghida noul an din viață (am împlinit de curând 35 de ani). De prea puține ori ne oprim să aducem recunoștință pentru tot ceea ce primim.

Încă odată am învățat că partea bună a lumii este mult mai mare decât ne-am imaginat și iar ceea ce mi s-a întâmplat în Africa nu a fost doar o chestiune de noroc.

Am învățat încă odată că nu poți cunoaște lumea decât cu proprii ochi, atingând-o cu mâinile și sufletul, nu din spatele unui ecran. Prejudecățile sunt fructul ignoranței, iar ignoranța generează tristețe, răutate și întuneric.

Fiecare zi și fiecare persoană pe care o întâlnesc mă învață ceva.

 

Urmăriți călătoria Elenei pe paginile ei de Facebook și de Instagram.

 

 

 

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account