O motocicletă de enduro nu este tocmai ceea ce te așteptai să găsești la standul Bimota de la Milano, dar iată că italienii au făcut-o și pe asta.
Ținând cont că o cotă de 49,9% din acțiunile Bimota este deținută de Kawasaki, cu toții ne așteptam la noi modele de stradă, precum exotica Tesi H2 sau mai apropiatele de lumea reală, KB4 și KB4RC, bazate pe cvadricilindrul de 140 de cai putere de pe Kawasaki Ninja SX.
De această dată însă, italienii au pus ochii pe un crosser Kawasaki KX450. Mai întâi i-au tras un paint job cu steagul lor tricolor, care, să recunoaștem face ca motocicleta să arate într-un mare fel. Dar, pentru a fi glumeț, nu trebuie să uităm că sunt banii japonezilor care permit toată această distracție.În fine, câtă vreme toate lumea e fericită, ce mai contează.
Crosserul a fost transformat într-un enduro, primind far, suport de număr, handquards și un rezervor de 11 litri de la Acerbis. Totodată, pentru roata spate s-a trecut la 18 inch de la 19 inch, iar cauciucurile Dunlop Geomax au fost înlocuite cu Metzler 6 Days Extreme. Apoi, a fost instalat un sistem de control al tracțiunii de la Athena, iar furca Showa de 49 mm a fost preparată de specialiștii de la Andreani.
Chiar dacă nivelul modificărilor nu se ridică la nivelul modelelor de stradă, toba finală Arrow cu capac din carbon și striațiile de pe șa, îi dau modelului o notă exclusivistă, chit ca tot Kawasaki scrie pe carter. Chiar dacă enduriștii nu sunt neapărat genul care să caute fițe… Sau mai știi?
Bimota spune că motocicleta va fi produsă într-o serie mică și că este gata să concureze în campionatele de enduro.