Exclusiv pentru circuit: cum arată și ce știu să facă noile Yamaha R1 RACE și R1 GYTR

Yamaha R1 Race este primul R1 dedicat în exclusivitate uzului pe circuit.

Motocicleta se apropie de YZR-M1, MotoGP racer-ul Yamaha, atât ca aspect, cât și ca tehnologie. R 1 Race vine cu wingleturi din carbon, upgradeuri ale suspensiei  și un sistem de frânare Brembo complet nou.

Noile aripioare aerodinamice din carbon generează forță de apăsare, și stabilizează roata față la viteze mari. Totodată, ele și aliniază din punct de vedere estetic R1 stilul actual din MotoGP, fără a compromite designul tipic al acestei motociclete.

Și nu doar atât, wingleturile sunt acolo și pentru a maximiza efectele sistemului electronic anti-wheelie, îmbunătățind totodată răspunsul părții frontale a motocicletei la frânare și în viraje și feedback-ul oferit de aeasta. Elementele aerodinamice au fost proiectate și dezvoltate pe baza experienței echipei Yamaha Factory Racing MotoGP.

Furca KYB upside-down de 43 mm a fost complet reproiectată și dispune acum de reglaje individuale pentru amortizarea la revenire și compresie pe tuburile din stânga și din dreapta furcii. Fiecare poate fi reglat individual, cu tubul din dreapta pentru amortizarea de revenire și stânga pentru compresie, atât la viteză mare, cât și la viteză redusă.

Fiecare picior de furcă dispune acum de o supapă de bază, concepută pentru a optimiza presiunea în cilindru, limitând sau oprind în totalitate fluxul de ulei în partea de jos a furcii. Această nouă configurație are ca rezultat un răspuns îmbunătățit la amortizare, o senzație mai bună a gripului și o stabilitate mai bună, în toate situațiile de pe circuit. Nu lipsește nici tratamentul Kashima  auriu/bronz.

Sistemul de frânare pentru față este complet nou, cu un cilindru principal Brembo și etriere monobloc Brembo Stylema. Cilindrul principal radial are un piston care se deplasează într-o direcție paralelă cu cursa manetei de frână. Astfel presiunea se aplică liniar, pe măsură ce pilotul trage de maneta de frână, rezultând o senzație mai rafinată de control.

Etrierele Stylema sunt foarte ușoare, cu patru pistonașe de 30 mm și sunt anume proiectate pentru o răcire eficientă grație unui flux de aer optimizat. Se reduce astfel efectul de „fading”, la utilizarea intensivă.

Nu  a fost ignorat nici materialul șeii, cu o textură nouă, care oferă o aderență mai mare, permițând în același timp pilotului să își schimbe centrul de greutate cu ușurință.

R1 GYTR dispune de noile caracteristici oferite de R1 RACE, plus o selecție de piese Genuine Yamaha Technology Racing (GTYR) dezvoltate pentru curse.

Fiecare R1 GYTR este construit și livrat de unul dintre magazinele Yamaha specializate GYTR PRO, pentru a se respecta reglementările FIM Superstock 1000. Conceput pentru a oferi o bază pentru echipele care participă la curse, R1 GYTR poate fi personalizat pentru a satisface nevoile fiecărui pilot în parte.

R1 GYTR are o gamă largă de reglaje ECU, dar și o mai mare flexibilitate în găsirea poziției ideale de pilotaj, grație componentelor GYTR. Acestea îl fac și mai agil întrucât fiecare piesă GYTR este mai ușoară. Vom încheia materialul cu lista componentelor GYTR integrate.

Carenajul de curse GYTR este din fibră de sticlă armată cu carbon, include noile aripioare și este disponibil pe negru, ca bază de pornire pentru echipe, cărora le este astfel mai simplu să aplice propriile colante. Dar, pentru cine își dorește, un set de autocolante GYTR este și el disponibil.

Noile etriere Brembo Stylema vin cu cu plăcuțele de curse Z04, dar și conductele de frână R1 GYTR. Yamaha nu a precupețit nici un efort și a dotat R1 GYTR cu o tobă de eșapament Akrapovič (<100DB), pinioane 15/42T 520 și un lanț de curse din seria R 520. Totodată, motocicleta este complet keyless, beneficiind de comutatorul de pornire/oprire GYTR dezvoltat pentru circuit. Nu lipsește nici standerul spate.

COMPONENTE SPECIALE R1 GYTR

  • Carenaj de curse din fibră de sticlă neagră cu aripioare și kit de autocolante inspirate din MotoGP
  • Furci de față KYB de ultimă generație
  • Cilindru principal Brembo și etriere Stylema
  • Ghidon GYTR R1
  • ECU de curse GYTR (spec. SST)
  • Cablaj pentru curse GYTR
  • Tobă de eșapament Akrapovic Race cu sistem de amortizare intermediar (<100 dB)
  • Set de conectori AIS GYTR
  • Pinioane 15/42T 520 și lanț de curse 520
  • Emulator ABS GYTR
  • Comutator GYTR DE PORNIRE/OPRIRE
  • Set de linii de frână GYTR
  • Capac pentru combustibil de curse GYTR
  • Set de capace pentru motor GYTR
  • Protecție pentru pinion spate GYTR de tip aripioară de rechin
  • Apărătoare pentru maneta de frână GYTR
  • Set de cârlige pentru suport și suport spate pentru curse
  • Opritoare de direcție GYTR
  • Bord de curse GYTR
  • Plăcuțe de frână de curse Brembo Z04

R1 RACE va fi disponibilă la reprezentanții Yamaha începând cu noiembrie 2024, iar R1 GYTR va fi disponibilă în magazinele GYTR PRO începând cu noiembrie 2024.

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account