Grupul 2 Ride Holding (Shark) cumpără compania Nolan

Grupul francez 2 Ride Holding, cel care deține mărcile Shark, Bering, Bagster și Segura, a semnat un acord de achiziție cu grupul italian Nolan, cu scopul de a deveni lideri pe piața de echipamente moto și outdoor.

Conform comunicatului de presă publicat de cele două companii, alianța francezo-italiană subliniază dorința lor comună de a evolua împreună pe piețele din întreaga lume și de a se extinde cât mai mult. Cu venituri de 150 de milioane de euro și peste 1.000 de angajați în 80 de țări din lume, noul grup va fi unul dintre liderii pe piețele de echipament moto și outdoor.

Tranzacția, care va fi supusă regulilor anti-trust, ar trebui să fie încheiată în mai 2019. După anunțarea deciziei de fuziune/achiziție, grupul Nolan a mai emis un comunicat pentru piața din Italia, unde fanii mărcii din Brembate se se îngrijoraseră că se va pierde identitatea Nolan, laolaltă poate cu fabrica din Brembate și cu locurile de muncă ale angajaților de acolo.

Comunicatul în italiană al celor de la Nolan are un ton mult mai informal și îi asigură pe clienții fideli că Nolangroup rămâne o companie italiană, indiferent de naționalitatea acționarilor săi. În plus, cei 360 de angajați care produc aproximativ 400.000 de căști pe an (care fac din Nolan cel mai mare producător de căști moto din Europa) își vor păstra locurile de muncă în fabrica din Brembate, unde se vor produce în continuare toate căștile Nolan. Iar compania va continua să plătească impozitele în Italia, ca și până acum, îi asigură pe clienți Nolangroup S.p.A.

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account