Yamaha R are un aspect nou nouț pentru 2025.
R3 are un nou carenaj frontal, cu faruri duble, care încorporează și luminile de poziție. Carenajul este prevăzut cu o priză de aer inspirată de M1, poziționată deasupra noilor winglet-uri.
Și restul caroseriei este nou, iar motorul de 321 cmc în doi cilindri, conform normelor EURO5+, R3 dispune de un nou ambreiaj A&S (Assist and Slipper), un nou bord LCD cu conectivitate smartphone și sursă USB. Culorile Icon Blue și Midnight Black sunt și ele noi.
Aerodinamica a fost prioritară pentru noul design al R3, modelul inspirându-se după M1, motocicleta de MotoGP a Yamaha. Noile aripioare lucrează în combinație cu codița modelului și cu noile carene, eficiența aerodinamică, pe măsură ce aerul circulă de-a lungul profilului R3 fiind maximă. Carenajul stratificat reduce rezistența aerodinamică și ajută procesul de răcire.
Noul R3 cântărește 170 kg cu rezervorul plin. Șaua este cu 6 mm mai îngustă, iar capacele laterale cu 13 mm mai subțiri. Profilul motocicletei devine astfel mai îngust și carenele nu obstrucționează piciorele. Înălțimea șeii de 780 mm, permite piloților să să pună ferm picioarele pe sol și să se simtă în siguranță atunci când se opresc.
Motorul de 321 cmc cu doi cilindri în linie produce 29,5 Nm la 9.000 rot/min și 42 CP la 10.750 rot/min.Yamaha a folosit pistoane din aluminiu forjat pentru a reduce vibrațiile, biele mai scurte și cilindri deplasați – același design ca și R1- pentru a face motorul mai eficient și mai compact.
O altă noutate este reprezentată de ambreiajul Assist & Slipper (A&S). El asigură o schimbare mai lină a vitezelor, precum și schimbări fără probleme în vitezele inferioare și senzația de control asupra frânei de motor a motocicletei. Acest lucru face experiența de pilotaj supersport mai accesibilă pentru mai mulți piloți. Pentru schimbarea rapidă și lină în viteze superioare, pentru R3 este disponibil și un sistem opțional de schimbare rapidă (Quick Shift System – QSS).
Un alt avantaj al ambreiajului A&S al R3 este faptul că oferă o senzație semnificativ mai ușoară la manetă, cu cel puțin 17% față un ambreiaj standard. Maneta a fost poziționată cu 5 mm mai aproape de ghidon, pentru a permite piloților cu mâini mici să acționeze sistemul confortabil.
Nu în ultimul rând furca USD de 37 mm de la KYB este setată să ofere un feedback excelent în timpul virajelor și al frânării.