Scântei între Marquez și Lorenzo în Australia

Weekendul de MotoGP din sudul Australiei, pe unul dintre cele mai frumoase circuite din campionat, a început cu agitație și cu vreme schimbătoare.

Marc Marquez, deja campion mondial pentru a opta oară, a continuat să fie în centrul atenției și în prima zi de antrenamente libere de la Phillip Island. Mai întâi pentru ciocnirea de pe pistă cu colegul său de echipă, despre care s-au și schimbat niște replici tăioase și niște gesturi furibunde ulterior. Apoi, pentru încă o „salvare” in extremis, tipică lui Marquez.

La finalul sesiunii FP2, când toți piloții trăgeau în plin „time-attack” pentru a-și asigura un loc direct în Q2, Jorge Lorenzo încetinise după ce-și terminase ultimul tur cronometrat, dar Marc Marquez încă trăgea, în ultimul său tur în forță. În virajul 12, Lorenzo mergea încet pe trasă, dar Marc nu avea de gând să renunțe la turul său rapid, așa că l-a depășit pe coechipierul său pe la exterior, dar foarte, foarte aproape. Atât de aproape încât i-a rupt apendicele aerodinamic din dreapta cu cotul.

Bucata de carenă zboară, Marquez termină turul, postând al șaselea timp. Deja sesiunea se terminase. Cei doi se reîntâlnesc în partea din spate a circuitului, unde se exersau starturile: Marc trage lângă Jorge și gesticulează furios, mimând apoi cu mâinile: „Dormeai?!”

Cei doi s-au împăcat (oarecum) după ce s-au întors la boxe. Lorenzo declara: „Contactul putea fi evitat și de către mine, dar și de către el. Eu trebuia să-mi dau seama că era cineva în spate care trăgea tare și să nu încetinesc atât de mult. Aici e clar vina mea, chair dacă am stat totuși cât mai la interior, chiar pe linia albă. El, însă, a calculat prost spațiul: e clar că nu m-a atins intenționat, dar dacă punea roata cu 20 de centimetri mai la exterior, eram amândoi mai în siguranță și pierdea doar câteva miimi.”

Campionul mondial vede lucrurile diferit: „El are părerea lui, eu pe a mea, dar acum FP2 este ca o sesiune de calificare, trebuie să fii atent în anumite momente. Înțeleg că nu a făcut-o intenționat, dar în acel moment, când toată lumea trage, nu poți să încetinești în mijlocul pistei. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic grav și ne-am înțeles ulterior.”

Mare păcat că Lorenzo este în această perioadă dificilă a carierei, căci dacă ies astfel de scântei atunci când cei doi nu luptă deloc direct unul cu celălalt, nu putem decât să ne imaginăm cum ar fi să meargă tare amândoi, ce atmosferă ar fi în boxa Repsol Honda.

Marquez și-a continuat recitalul în sesiunea de teste a pneurilor Michelin pentru 2020, programată pe circuitul australian pentru că aici nivelul de solicitare al gumelor este cel mai puternic. Undeva după jumătatea sesiunii, Marquez intră într-un ac de păr de dreapta, pierde fața imediat ce atinge manșonul de gaz, roata față „se înnoadă”, se brachează maxim spre interior, dar Marc nu se lasă, o ține la limită, pneul față merge târâș, apoi prinde din nou aderență și motocicleta rămâne pe roți, chiar dacă ajunge pe iarba de pe interior. Marc își dă seama ce s-a întâmplat, mulțimea e în urale, iar campionul catalan face cu mâna, mulțumit de spectacol. Motocicleta depășise înclinarea de 70 de grade: un nou record!

Etapa de la Phillip Island este prima disputată de Johann Zarco în culorile LCR Honda, francezul înlocuindu-l pe Taka Nakagami în echipa lui Lucio Cecchinello, după ce japonezul s-a văzut nevoit să se opereze la umăr. Zarco pare să se adapteze destul de bine. În prima zi a terminat pe locul 14 în clasamentul cumulat, cu trei locuri deasupra lui Jorge Lorenzo. Cel mai rapid în prima zi a fost Maverick Vinales, urmat de Dovizioso și de Crutchlow.

Fabio Quartararo a căzut în prima sesiune de antrenamente libere și s-a lovit destul de tare la picior (unde nu are nimic rupt), așa că a trebuit să stea pe bară la FP2 și la testul de pneuri, fiind încă sub influența unor anestezice locale, căci avea dureri foarte puternice. Se pare că francezul va fi din nou apt de pilotaj începând de mâine.

Iată și rezultatele complete în FP2:

Poz. Nr. Pilot Moto Timp Dif. loc I Dif loc ant.
1 12 Maverick VIÑALES Yamaha 1’28.824
2 4 Andrea DOVIZIOSO Ducati 1’29.320 0.496 0.496
3 35 Cal CRUTCHLOW Honda 1’29.325 0.501 0.005
4 9 Danilo PETRUCCI Ducati 1’29.327 0.503 0.002
5 43 Jack MILLER Ducati 1’29.344 0.520 0.017
6 93 Marc MARQUEZ Honda 1’29.421 0.597 0.077
7 46 Valentino ROSSI Yamaha 1’29.436 0.612 0.015
8 42 Alex RINS Suzuki 1’29.472 0.648 0.036
9 21 Franco MORBIDELLI Yamaha 1’29.718 0.894 0.246
10 41 Aleix ESPARGARO Aprilia 1’29.791 0.967 0.073
11 36 Joan MIR Suzuki 1’29.875 1.051 0.084
12 17 Karel ABRAHAM Ducati 1’29.997 1.173 0.122
13 29 Andrea IANNONE Aprilia 1’30.170 1.346 0.173
14 63 Francesco BAGNAIA Ducati 1’30.426 1.602 0.256
15 5 Johann ZARCO Honda 1’30.441 1.617 0.015
16 99 Jorge LORENZO Honda 1’30.706 1.882 0.265
17 44 Pol ESPARGARO KTM 1’30.859 2.035 0.153
18 82 Mika KALLIO KTM 1’30.865 2.041 0.006
19 55 Hafizh SYAHRIN KTM 1’30.940 2.116 0.075
20 88 Miguel OLIVEIRA KTM 1’31.404 2.580 0.464
21 53 Tito RABAT Ducati 1’31.459 2.635 0.055

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account