Legendarul raliu de cross country de la Monaco la Dakar, cunoscut ca Africa Eco Race și supranumit „adevărata cursă la Dakar” este a doua cea mai importantă competiție din circuitul mondial.
Concursul se desfășoară de 14 ani pe ruta istorică Monaco-Dakar (în trecut Paris-Dakar). Organizatorul concursului este Jean-Louis Schlesser, fost pilot francez de Formula 1, care a evoluat în Campionatul Mondial în anii ’80 și care a câștigat de mai multe ori Raliul Paris-Dakar.
Anul acesta, Africa Eco Race s-a desfășurat în Maroc, Mauritania și Senegal, între 15-30 octombrie. În cele 17 zile de concurs, piloții au avut de parcurs 5951 de km, bazându-se exclusiv pe un sistem de navigație codificat, specific acestei discipline.
Aflat la cea dintâi participare a sa la acest ultra-maraton pe două roți, sportivul român face istorie, reușind performanța de a termina pe podium, câștigând locul II la cea mai dificilă clasa din concurs.
Clasa Motul Extreme Rider include piloții care concurează fără niciun fel de asistență tehnică. Ionuț Florea a participat în această clasa pe o motocicletă Husqvarna 450 FE, pe care a transformat-o singur dintr-un vehicul enduro într-unul de raliu, asigurându-și propria întreținere și reparațiile constante în bivuac.
Toți cei 8 piloți profesioniști și semi-profesioniști clasați în fața motociclistului român au concurat pe vehicule mult mai perfomante, construite de uzină pentru raliuri la cel mai înalt nivel. Printre acești piloți se numără staruri mondiale ale sportului cu motor: Ștefan Svitko, Maurizio Gerini, Pal Anders Ullevalseter, Pol Tarres. Astfel, Ionuț Florea este astfel cel mai bine plasat pilot care termină concursul pe o motocicletă construită și preparată independent.
Cu etape lungi și terenuri dificile, Africa Eco Race rămâne una dintre cele mai dificile provocări din istoria motorsport. Cea de-a 14-a ediție a fost și mai grea decât înainte, deoarece a fost organizată atipic în sezonul de toamna sahariană, în loc de tradiționalul calendar de iarnă. De data aceasta sportivii au înfruntat și căldura extremă, care a ajuns la peste 50°C în Mauritania.
#PoweredByMotul