Matthias Walkner este foarte aproape de prima sa victorie în Raliul Dakar, după ce etapa a zecea a adus probleme mari pentru ceilalți cinci favoriți la victorie.
Etapa de ieri a Raliului Dakar începea destul de previzibil, cu Kevin Benavides la conducere. Argentinianul din Salta rula pe teren propriu și era motivat de posibilitatea foarte reală de a obține o primă victorie în raliu. Benavides era cu doar 22 de secunde în urma liderului, Adrien Van Beveren, la începutul etapei.
Riderul echipei de uzină Honda se distanța ușor, așadar, urmărit de Toby Price, la aproximativ 3 minute, și de Joan Barreda, la 5 minute. Cu Van Beveren la peste 7 minute distanță, Benavides ar fi devenit lider la general, cu un avans deloc neglijabil, dacă lucrurile s-ar fi terminat așa.
Dar, undeva după jumătatea specialei, Antoine Meo, cel care deschidea traseul, comite o eroare de navigație, iar Toby Price și Kevin Benavides îl urmează. Cei trei se depărtează mai mult de 10 kilometri de la traseu și pierd enorm de mult timp pentru a reveni.
La puțin timp după aceea, și Barreda se pierde, dar reușește să revină la traseul corect ceva mai repede decât ceilalți trei.
În aceste condiții Van Beveren mergea către o victorie de etapă și devenea marele favorit la victoria finală. Dar, cu doar 3 kilometri înainte de finișul specialei, francezul cade puternic și se accidentează serios. Pentru că piloții de acest nivel din Dakar nu sunt tocmai oameni, ci mai degrabă cyborgi programați să câștige cu orice preț, Van Beveren a încercat să ruleze în continuare, să termine etapa. Asta cu cel puțin o claviculă dreaptă fracturată și un traumatism toracic serios, plus ceva vertebre avariate. După câteva sute de metri, însă, Van Beveren se prăbușește de durere și este evacuat cu un elicopter.
Și astfel Matthias Walkner, după o etapă fără greșeală, câștigă speciala, cu 11 minute avantaj față de Pablo Quintanilla și cu 16 minute mai rapid decât al treilea clasat, Gerard Farres Guell. Dintre ceilalți favoriți, cel mai bine clasat este Barreda, al 15-lea, la peste 38 de minute în urma austriacului de la KTM. Benavides termină al 18-lea, cu peste 47 de minute handicap, cu Price pe 19, la peste 49 de minute.
Astfel, Walkner devine lider la general cu un avantaj foarte confortabil, de peste 39 de minute, față de următorul clasat, Joan Barreda. Benavides este al treilea, la 41 de minute și Gerard Farres al patrulea, la 47 de minute.
Acum două zile, într-o analiză a situației din Dakar, spuneam că Walkner nu va avea nicio șansă dacă duelul se va da pe viteză pură. Dar iată că realitatea ne demonstrează încă o dată că viteza nu este neapărat cel mai important lucru la Dakar. Cel mai important este să fii rapid și să nu faci greșeli. Lucru care lui Walkner îi reușește de minute. Acum, austriacul trebuie să meargă cât mai conservator în cele trei etape rămase. Victoria nu este asigurată, nici pe departe, dar șansele sunt mari.
Iar adversarii lui Walkner, mai ales Barreda, vor forța puternic pe final, căci ecartul de aproximativ 40 de minute este greu de recuperat, dar nu imposibil.
Mani Gyenes a încheiat o etapă dificilă ieri pe locul 30, avansând până pe 25 la general.
Raliul Dakar pe MotoBikes, powered by Motul.