Triumph a lansat crosser-ul de 450 cmc pe mâna lui Ricky Carmichael!

Triumph Motorcycles a lansat prima motocicletă de motocross de 450 cmc din istoria companiei. Ea este proiectată în colaborare cu Ricky Carmichael, aka The Goat.

Triumph TF 450-RC Edition oferă cel mai puternic raport putere/greutate din clasa sa. Schema de grafică insistă pe culoarea Performance Yellow, specifică Triumph, cu accente alb-negru. Ea include numărul 4, emblematic pentru Ricky Carmichael, sigla GOAT și diferite detalii care reflectă spiritul legendarului sportiv. Acestea se regăsesc și pe plăcile pentru numerele de concurs, și basculă, întărind identitatea unică a motocicletei.

Directorul de produse al Triumph, Steve Sargent, explică această alegere:La sfârșitul anului 2023, Triumph a dezvăluit mult așteptatul TF 250-X – primul dintr-o gamă complet nouă de motociclete off-road. Avem acum un nou crosser de competiție, de 450 cmc, iar Ricky Carmichael,  fără îndoială cel mai bun din acest sport, a lucrat cu noi pentru a-l dezvolta. Ediția specială TF 450-RC oferă un mix de echilibru de putere, precizie și durabilitate, stabilind noi standarde în clasa 450 cmc. Ni se pare corect ca această primă ediție să poarte numele lui Ricky.”

Monocilindrul SOHC de 450 cmc al lui TF 450-RC folosește un piston din aluminiu forjat Konig, care oferă rezistență și durabilitate la viteze mari, plus supape din titan DelWest, pentru un flux de aer îmbunătățit și o acționare mai rapidă. Cutia de viteze cu 5 trepte a lui TF 450-RC, cu un schimbător de viteze rapid ca standard oferă schimbări fără ambreiaj de la treapta a 2-a la a 5-a.

Camera de ardere a motorului de 450 cmc este prelucrată pe 3 axe și porturile asigură o geometrie precisă, în timp ce culbutorii cu tratament Diamond Like Coating reduc frecarea, îmbunătățind eficiența și longevitatea motorului.

Airbox-ul și sistemul de admisie  asigură un volum mare și constant de aer, existând un filtru de aer TwinAir, cunoscut pentru durabilitate si eficienta de filtrare. Accesul la filtru se face fără instrumente.

TF 450-RC dispune de un corp de accelerație Dellorto integrat cu un sistem de management al motorului Athena. Acesta permite pilotului să ajusteze parametri precum controlul tracțiunii și controlul lansării prin intermediul aplicației pentru smartphone MX Tune Pro. TF 450-RC oferă hărți ale motorului selectabile, inclusiv o hartă unică personalizată de Ricky Carmichael pentru cei care sunt curioși să descopere ce setări folosește The GOAT!

Motorul este îngust, cu cartere de magneziu, ambreiajul de mare capacitate are o oală din oțel și plăci concepute pentru a face față cerințelor curselor. Acționarea sa se face hidraulic, cu cilindri Brembo master și slave. Suporturile superioare ale motorului de pe TF 450-RC au fost alese manual de Ricky pentru a îmbunătăți manevrabilitatea, în special în cazul sarcinilor frontale grele.

Ghidonul ODI RC4 Signature este fabricat din tuburi conice tip triple butted, pentru a oferi precizie, rezistență și flexibilitate. Aliajul 2014-T6 vine fără suduri și este anodizat dur pentru o durabilitate sporită, iar manșoane sunt de ODI, tip jumătate de vafă, asigurând confort excelent, amortizarea vibrațiilor și rezistență la impact.

Triumph TF 450-RC Edition vine echipat cu un dispozitivul XTrig Holeshot, capac de ambreiaj Triumph Racing Hinson, protecție pentru discul de frână față și o husă pentru șa premium.

Sistemul de evacuare al lui TF 450-RC propune o evacuare din oțel inoxidabil cu un rezonator integrat și componente hidroformate. Pentru cei care caută un nivel și mai mare de performanță, o eșapament din titan Akrapovič este disponibil ca accesoriu, cu o hartă dedicată a motorului pentru a optimiza puterea motorului.

TF 450-RC are cadrul din aluminiu, tip dublu leagăn, sudat manual. Șasiul este optimizat pentru rigiditate longitudinală, laterală și de torsiune, asigurând cele mai bune performanțe în condiții extreme. Acest lucru permite o manevrabilitate excepțională și oferă pilotului feedback precis și control în timpul manșelor  intense.

Triumph a ales o furcă KYB de 48 mm, cu arcuri, separare aer și ulei, reglabilă pentru compresie și revenire și un amortizor KYB tot pe arc, cu același tip de reglaje. Sistemul de frânare nu putea fi decât unul de top, cu etrieri și leviere Brembo, alături de discuri Galger. Jantele sunt D.I.D DirtStar, echipate cu anvelope Dunlop Geomax MX34, cu al lor Progressive Cornering Block Technology (PCBT.

Noul Triumph TF 450-RC va fi disponibil din februarie 2025, de notat fiind faptul că va exista și un sistem de furnizare piese disponibil non-stop!

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account