Marc Marquez, mesaj emoționant după despărțirea de Honda

După comunicatul de presă emis de Honda Racing Corporation cu privire la încheierea contractului cu Marc Marquez, a venit și rândul spaniolului să își adio.

Astfel, sportivul a postat un mesaj pe X, denumirea adoptată de ceva vreme de ceea ce era cunoscut drept Twitter. Iar acesta este cât se poate de emoționant:

„Vreau să vă împărtășesc un mesaj pe care l-am trimis unui membru al echipei (n.r. Honda):

Nu știu de unde să încep, nu știu dacă ceea ce fac este bine sau greșit, nu știu ce se va întâmpla în viitor, nu știu dacă toate acestea vor ieși bine, dar ceea ce știu este cât de multe am realizat împreună.

Aceasta a fost cea mai grea decizie din viata mea, ghidata de mintea și de îndrăzneală mea și NU de inima mea. Echipa pe care o am in inimă veți fi mereu voi, cei care ați fost mereu alaturi de mine,  m-ați susținut si încă îmi sunteți alături. Dar, vreau să încerc să fiu din nou cel mai bun pilot din lume și, pentru a face asta, trebuie să încep să mă bucur de mersul pe motocicletă.

Am aplicat tocmai acea teorie din alpinism, din cartea aceea pe care tu mi-ai dat-o să o citesc. Dacă poți urca Everestul în trei zile, de ce să o faci în cinci? Logic, e mult mai riscant să-l urci în trei zile, te expui mai mult. și poate nu reușești, dar dacă nu încerci, nu vei ști niciodată. Mi-ai spus mereu asta: urmează-ți instinctul, în ce privește caracterul și curajul, nimeni nu te poate bate.

În fine, trebuie să las inima să vorbească și, după cum bine știi, relația noastră este cu totul specială, din acest motiv, sper că drumurile noastre se vor încrucișa din nou. Ne vom bucura de ultimele șase <vacanțe> care ne-au mai rămas anul acesta.”

Deși toată lumea vorbește despre trecerea lui Marc Marquez la Ducati, acolo unde ar face echipă cu fratele său, Alex Marquez, în sânul echipei Gresini, încă se așteaptă o comunicare oficială.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account