La șase ani de la ieșirea din producție a lui Moto Guzzi Stelvio, italienii revin cu un nou model. Acesta pare a avea toate atuurile pentru a se bucura de mai mult succes.
Moto Guzzi a publicat pe site-ul propriu toate detaliile despre această motocicletă care așteaptă să intre în scenă săptămâna viitoare la EICMA.
Chiar dacă motocicleta era apreciată de proprietari, vechiul Stelvio nu a strălucit niciodată în registrele de vânzări, iar Piaggio a considerat în 2017 că nu mai merită efortul de a alinia V2-ul transversal la standardele Euro 4 ale vremii.
Cu o capacitate de 1.042 cmc și o putere de 115 cai, noul propulsor Euro5 + care a debutat pe V100 Mandello, este pus pe treabă și în segmentul Adventure. Iar noua încarnare a lui Stelvio vine și cu multă tehnologie.
Pe lângă Cornering ABS, control al tracțiunii, lumini LED, cruise control, display full color TFT de 5 inch și moduri de condus customizabile, așa cum anunțam și în vară, noul Stelvio este echipat cu două radare. Acestea alcătuiesc așa numita PFF Rider Assistance Solution, disponibilă opțional și dezvoltată de Piaggio Fast Forward, compania de robotică fondată de grupul Piaggio în Boston.
Sistemul folosește imagistica 4D pentru a identifica vehiculele din jur și poate detecta obiecte aflate în unghiul mort, atunci când motocicleta este în cruise mode și se dorește schimbarea benzii.
Îndreptându-ne atenția spre șasiu, cadrul tubular din oțel integrează motorul ca membru stresat , iar furca inversată cu brațe de 46 mm diametru are o cursă de 170 mm fiind complet reglabilă. În mod evident, roata față de 19 inch vine cu spițe, încurajând ieșirile în off-road, desigur, pânâ la un punct. Asta lasă să se înțeleagă și ghidonul din aluminiu, reglabil.
Autonomia este și ea încurajatoare, cei 21 de litri ai rezervorului, oferind, conform Moto Guzzi , o rază de acțiune de peste 400 de kilometri. Nici sistemul de frânare nu este mai prejos, acesta fiind identic cu cel oferit deja pe Mandello: etriere radiale Brembo cu patru pistonașe care acționează pe discuri de 320 mm pe față și un disc de 298 mm pentru spate cu un eteier cu două pistonașe.