Motocicleta cu hidrogen a celor de la Kawasaki devine marcă înregistrată. Dar cât de sigură va fi?

Kawasaki a înregistrat marca „HySE”, care are ca logo o picătură de apă, „purtată” de două roți. Asta dacă ar fi să ne exprimăm poetic. În practică, apa este și singura emisie produsă de un motor cu hidrogen.

După zeci de ani în care am fost ancorați ca și consumatori în paradigma combustibililor fosili, iată că brusc lucrurile au devenit foarte interesante: asistăm la o cursă între electrificare, combustibili sintetici și hidrogen.Și pentru că marile companii se pricep la strategii ceva mai bine decât politicienii, nici una nu își pune ouăle într-un singur coș.

Un proiect pe care l-am urmărit deja de doi ani este sport-tourer-ul propulsat de un motor experimental cu hidrogen, cu injecție directă, supralimentat, al celor de la Kawasaki. Această soluție a fost aleasă deoarece, în scopul obținerii unei puteri similare cu cea dezvoltată de un motor care funcționează pe benzină, este nevoie de mai mult aer și de injectarea directă a hidrogenului în cilindru.

Și aici ajungem la partea (și) mai interesantă. Unde păstrezi hidrogenul? Mai ales că acesta nu e privit tocmai cu simpatie de către marele public. Este suficient să rostești  numele Hindenburg, care a fost inocat deja de câțiva binevoitori în cazul Kawasaki Hy SE. Ei bine, hidrogenul va sta în valize! Da, mă refer la cele două valize ale motocicletei, fiecare dintre acestea încorporând cinci butelii de hidrogen!

Ai rămas fără hidrogen, schimbi butelia! Iar de butelii se va ocupa nimeni alta decât Toyota, care atenție, a început lucrul la un orășel care va funcționa în totalitate pe baza unor pile de combustie cu hidrogen! Așa că, niște butelii nu ar trebui să fie ceva prea complicat pentru Toyota! De menționat că și Yamaha, Subaru și Mazda sunt integrate în acest proiect, companiile producătoare de motociclete ducând trena în ceea ce privește propulsoarele.

Și, pentru că redactez acest articol în week-end, îmi permit să spun că toate aceste corporații japoneze lucrează cot la cot, nu se văd drept concurente acerbe și, cel mai important, nu își bagă bățul în roată cu reciprocitate, așa cum parcă am mai văzut prin alte spații geografice…

De curiozitate, am cercetat și chestiunea siguranței utilizării hidrogenului lichid și, potrivit Washington State University, lucrurile se prezintă surprinzător de bine. Armata SUA a desfășurat un număr de teste în care a detonat pur și simplu diverse recipiente cu hidrogen, comparativ cu kerosen,  pentru a se vedea efectele, constatându-se , în linii mari că flama se disipează rapid, iar containerul  nu explodează ci este mai degrabă sfâșiat.

Dacă ești cumva un nerd, poți să îți petreci sâmbăta dimineața citind acest interesant articol despre cât de sigur e hidrogenul ca și combustibil. Aramata americană s-a jucat și cu un RPG și apoi C4, pentru a observa cât de sigure sunt rezervoarele de hidrogen (pe câmpul de luptă) și a fost mulțumită, așa că nu ar trebui să îți faci prea mari griji în cazul unui Kawasaki H2 pe hidrogen.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account