Importatorul Yamaha din SUA a expus o splendidă motocicletă de flat-track în culorile aniversare ale mărcii la salonul AIMExpo din Orlando, Florida.
Numele conceptului este DT-07 și este derivat din roadsterul MT-07, cu care împarte motorul și o parte din ciclistică. Creată de Jeff Palhegyi Design în colaborare cu departamentul de curse al Yamaha USA, mica bombă galbenă nu este neapărat doar un obiect frumos de privit, căci o motocicletă de flat-track bazată pe MT-07 a câștigat deja o manșă de campionat de flat-track peste ocean (un sport foarte popular în acea zonă), pilotată de Dominic Colindres.
Keith McCarthy, Motorsports Racing Division Manager pentru Yamaha în Statele Unite, a declarat: „De când a apărut FZ-07 (denumirea pe piața americană a lui MT-07, n.r.), ne-am gândit că motorul cu doi cilindri paraleli de tip crossplane are un cuplu la regimuri joase și medii care l-ar face o bază ideală pentru o motocicletă de flat-track.”
Deși câteva elemente ale lui MT-07 au rămas neschimbate, DT-07 are o ciclistică specială, cu un cadru și o basculă adaptate pentru flat-track, un amortizor Ohlins și jante Propulsion Labs, plus o furcă de R6, pe care nu este montat niciun sistem de frânare, căci motocicletele de flat-track nu au frână față.