Giacomo Agostini este pilotul care a îndrumat motociclismul viteză spre profesionalism. „Mino” s-a născut la Brescia pe 16 iunie 1942, într-o familie care, în mod surprinzător, nu avea nici o legătură cu sportul cu motor. Ba chiar a trebuit ca Agostini să depășească piedicile puse de tatăl său, care nu dorea ca el să ajungă motociclist.

Pe lângă faptul că a câștigat mai multe curse decât oricine altcineva, Giacomo Agostini a fost primul pilot care s-a străduit să îmbunătățească siguranța atât pentru el cât și pentru colegii săi, atât în ​​ceea ce privește amenajarea circuitelor de viteză cât și în dezvoltarea echipamentul de protecție. Aceasta este așadar povestea primului atlet autentic din lumea curselor de motociclete.

În iulie 1961, Agostini participă la prima sa cursă, un contratimp în urcare pe traseul Trento-Bondone, terminând pe locul doi. Dar, abia peste încă patru ani, în 1965 Agostini devine pilot cu normă întreagă în seria regină, alături de MVAgusta.

În 1965, Ago era deja pe locul doi în ambele clase la care concura: la categoria 350cc, în spatele lui Jim Redman, și la categoria 500cc, în spatele coechipierului său Mike Hailwood. Primul titlu – dintr-o serie foarte lungă, a venit în anul următor, atunci când Giacomo a devenit campion mondial la categoria 500 cmc. Nu s-a oprit până în 1972, repetând apoi acest rezultat în 1975. În ce privește categoria 350 cmc, Giacomo Agostini a câștigat 7 titluri mondiale consecutive, între 1968 și 1974.

Giacomo Agostini, primul pilot profesionist

La câțiva ani după debutul său, Giacomo Agostini intrase deja în analele motociclismului, dar pilotul lombard nu a scris istorie doar cu victoriile sale. Giacomo a fost poate primul pilot profesionist „adevărat”, sau cel puțin primul care a înțeles că abordarea competiției, pregătirea mentală și cea fizică, erau la fel de importante ca și cursa în sine.

Câteva exemple sunt suficiente pentru a-ți face o idee. Giacomo a renunțat de timpuriu să petreacă noaptea în paddock în serile dinaintea cursei, așa cum era obiceiul la acea vreme. Pentru a scăpa de zgomot și de… tentații, el prefera cazări mai liniștite la hotel, ceva neobișnuit la acea vreme. Totodată, a evitat viciile comune printre colegii săi, cum ar fi fumatul și consumul de alcool. După Marele Premiu al Japoniei din 1965, unde a pierdut cursa și campionatul mondial la clasa 350 din cauza unui simplu fir electric deconectat, Agostini a început să își inspecteze singur motocicleta cu mare precizie.

Costumele și căștile lui Agostini determină evoluția echipementelor moto!

Agostini era atât de meticulos încât se ocupat chiar și de pregătirea propriei ținute de curse, care inițial consta dintr-un costum subțire și ușor din piele neagră și o cască în formă de bol. Aceste costume simple timpurii erau puțin mai mult decât o „pătură”; după o alunecare pe asfalt, piloții se ridicau aproape goi, deoarece costumele dintr-o singură piesă din acea vreme nu erau rezistente la abraziune și ofereau puțină siguranță. Iar asta era ceva ce Agostini dorea neapărat să se schimbe!

Nu a fost o coincidență faptul că Giacomo Agostini, probabil singurul motociclist de la acea vreme preocupat de protecție, l-a întâlnit pe Lino Dainese, un tânăr producător de costume de motocicletă din piele, care abia își făcuse apariția pe scena campionatelor mondiale. Dar Dainese deja câștigase un titlu de campion mondial și asta la un an de la înființarea companiei. Dainese a fost fondată în 1972, iar în 1973, germanul Dieter Braun a câștigat titlul de campion mondial la clasa 250 cu un costum fabricat la Molvena.

Vechiul costum al lui Giacomo era fabricat din panouri de piele cu grosimea de 1 mm și cântărea în total 1 kg. În consecință, Agostini i-a cerut lui Lino un costum cu grosimea de 2 mm, cu prețul unei greutăți duble. În același timp, a lucrat la îmbunătățirea căștii. La sfârșitul anilor 1960, mulți oameni încă foloseau căști în formă de bol, unii chiar și căști jet, dar primele căști integrale începeau să apară.

Prima cască integrală produsă în Europa a fost o AGV, o companie cu care Agostini colabora deja. Totuși, Giacomo nu era mulțumit de primele versiuni; existau prea multe vibrații și instabilitate, iar viziera nu oferea o vizibilitate comparabilă cu cea a unei căști deschise. Dar, Agostini și AGV au colaborat pentru a îmbunătăți produsul, înțelegând că, în ceea ce privește protecția, această cască reprezenta un pas major înainte. Astfel, cu contribuția lui Ago, la începutul anilor 1970 a apărut modelul  X3000, prima cască integrală folosită de Agostini în curse.

Contribuția lui Ago la siguranța pe pistă

Dar, angajamentul lui Giacomo Agostini pentru îmbunătățirea siguranței tuturor piloților nu s-a oprit aici. În 1972, campionul devenea martor la moartea tragică a lui Gilberto Parlotti, un coleg pilot și prieten apropiat din primii săi ani de curse. Tragedia a avut loc în timpul cursei Tourist Trophy de pe Insula Man, care era pe atunci o etapă a Campionatului Mondial. Giacomo credea că un traseu stradal atât de periculos nu putea rămâne în calendar, iar în anul următor, a refuzat să participe. Poziția sa, împreună cu cea a altora, a dus la excluderea cursei din Campionatul Mondial după ediția din 1976.

De asemenea, Giacomo a jucat un rol semnificativ în a convinge alți piloți că aspectul siguranței nu era unul care să merite a fi ignorat. Astfel, prima protecție pentru spate, lansată de Dainese în 1979 nu a fost primită cu indiferență în paddock.

Motociclismul intra astfel în perioada modernă, atât din perspectiva echipamentului — căștile au devenit din ce în ce mai robuste, iar costumele au devenit adevărate sisteme integrate de protecție — cât și din perspectiva siguranței pe circuite: circuitele urbane au fost abandonate și s-au căutat spații mari dotate cu rute de evacuare, degajare și cu o arhitectură din ce în ce mai sofisticată și mai studiată.