RAMS MX School: pentru noua generație de rideri

Zilele trecute am stat de vorbă cu Adrian Răduță despre cariera lui în motocros și despre pasiunea sa atotcuprinzătoare pentru acest sport incredibil de greu, dar și foarte frumos și spectaculos. Adi își duce pasiunea mai departe în cel mai nobil mod cu putință: inițiind o nouă generație de piloți în tainele uneia dintre cele mai dure forme de motorsport din lume.

Mic, dar trage de gaz. Unul dintre elevii lui Adi, pe circuitul de la Ciolpani.

Adi Răduță nu mai are nevoie de vreo prezentare. Când vine vorba de motocros, el a trăit în prima linie cam tot ce se poate trăi în acest sport dur, de la nenumărate victorii și titluri naționale și est-europene până la accidentări serioase, care l-au ținut pe tușă câte un an întreg. Evident, se pune întrebarea: atunci când ai cam demonstrat tot ce se putea pentru partea de lume și perioada în care trăiești, ce îți rămâne de făcut? Ce poți lăsa în urma ta, mai mult decât o carieră strălucită și un exemplu de sportivitate și perseverență (nu că asta n-ar fi deja destul)? Ei bine, pentru Adi următorul pas a fost să înființeze RAMS MX School, o școală de motocros dedicată în principal copiilor, indiferent de vârsta și ambițiile lor.

Nu doar pe motociclete: copiii fac și antrenament fizic.

Partea foarte tare este că Adi, pe lângă abilitățile de motocrosist de nivel foarte înalt, este și un antrenor excelent. Știu asta pentru că i-am fost elev la cursurile de enduro, în șaua unei Yamaha WR250F a școlii sale și l-am urmărit mult timp în calitate de antrenor pentru cei mici. Explică clar și concis, este blând și răbdător, dar ferm atunci când trebuie, și știe să-i motiveze pe micii rideri, astfel încât aceștia să-și depășească mereu limitele, dar totul cu accent pe tehnică și pe siguranță, așa cum scrie la carte. Adi antrenează la toate nivelurile, de la copii care vin ocazional, de distracție, până la viitori piloți de nivel înalt, care deja sar table-top-uri, trag tare și fac scrub-uri ca niște adevărați profesioniști.

Prin școală și prin clubul său de motocros, Top Cross TCS, Adi ține stindardul sus în motocrosul de la noi din țară, descoperind noi talente, popularizând acest sport greu și spectaculos și atrăgând crema în materie de tineri piloți de viitor.

Copiii se antrenează chiar și în condiții meteo nu tocmai ideale. Pentru că motocrosul nu e pentru oameni sensibili.

“Partea asta de școală îmi place foarte mult,” spune Adi. „Mă bucur că atragem din ce în ce mai mulți copii. Am din ce în ce mai multe fete, mici, de 7-8 ani, cam 30% sunt fete și multe se dau mai tare decât băieții. Mergem în campionat cu 25 de copii și depășim jumătate din înscrieri la fiecare clasă, în condițiile în care la unele clase aveau doar câte doi copii înainte.”

Și Yamaha îl susține atât pe Adi, cât și școala sa de motocros:

„Din 2015 sunt susținut de Yamaha ca sportiv, prin importatorul Motodynamics. Ulterior le-am cerut să mă sprijine cu motocicletele de școală, așa că am cumpărat 22 de motociclete (avem acum 25 în total). Când mi-au adus motocicletele, s-a simțit foarte clar progresul în materie de interes: în anul acela am avut peste 30 de copii înscriși și lucrurile au evoluat ușor-ușor de atunci.

Afișul ultimei ediții Kids Challenge, din iunie anul acesta.

Pentru că aveam mulți copii care nu erau suficient de pregătiți ca să alerge în campionat, am creat competiția noastră, RAMS MX School Kids Challenge. Toată competiția durează cinci ore, se aleargă pe trei clase, pișpirei, prichindei și voinicei. Scopul a fost să-i introducem un pic în competiții, să vadă cum arată steagul, ce înseamnă să depășești, să reziști până la final, să vezi cum este starea aceea în care intri înainte de cursă. Au venit și oamenii de la Yamaha cu premii, așa că micii piloți au primit tot felul de cadouri de la Yamaha. Anul acesta câștigătorul fiecărei clase va primi suport de la Yamaha, motocicletă și echipament, aici s-au implicat destul de mult și ei, au înțeles care-s efectele.

În cadrul Kids Challenge, copiii se obișnuiesc cu atmosfera unei zile de competiție, fără presiunea aferentă alergării într-un campionat.

Yamaha a vândut foarte mult în ultimii ani pe off-road, pe motocros, ceea ce nu se întâmpla înainte. Au mai susținut patru sportivi – Mario Popovici, Zoltan Ordog, Ioan Chiujdea și Ștefania Băncilă au primit un suport mult mai mare decât la Kids Challenge, dar fac rezultate, Ștefania a venit locul trei la european, de-asta i-am și adus la noi (ei erau la alte cluburi) pentru că sunt și un model pentru ceilalți copii.

Dar îmi place că atât copii, cât și părinții sunt dedicați și pasionați. Mulți vin de departe, pierd mult timp pe drum, trei ore dus, trei ore întors, pentru două ore de antrenament, de două ori pe săptămână. Unii vin cu avionul de la Iași, de exemplu.

Sper ca Federația să înțeleagă că trebuie să le ofere condiții copiilor, ca să-i ajute să se dea, altfel tot ce am construit se poate pierde foarte ușor. Dacă nu se va schimba situația campionatului într-un an-doi, cu mai multe etape, mai multă implicare, lumea se poate lăsa foarte ușor. Pentru că e foarte scump să te dai în afara țării, cu deplasări, mecanici, cazări și așa mai departe.”

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account