La locul potrivit: cum să îți pregătești BMW-ul M 1000 RR pentru recorduri pe insula Insula Man

Dacă întrebarea „care este recordul de viteză per tur de circuit în Isle of Man” te chinuie noaptea și nu te lasă să te odihnești așa cum trebuie, e musai să îți spunem că acesta este de 219.447 km/h.

Este semnat de Peter Hickman și deja rezistă din 9 iunie 2023, atunci când al său BMW M1000RR a avut nevoie de doar 16 minute și 36.115 secunde pentru a acoperi cei 60.7 kilometri ai Mountain Course. Un bun hater ar spune că Hickman nu a reușit să marcheze nici măcar o medie de 220 km/h curată, dar haterii trebuiesc lăsați în pace să își consume energia în deplină solitudine, mai bine să vorbim despre Hickman și al său sau mai degrabă ale sale M1000RR.

În vârstă de 38 de ani, britanicul a câștigat 14 curse TT, în 2022 reușind ca într-o singură săptămână să marcheze patru dintre aceste victorii. Doar trei piloți au reușit acest lucru, în toată istoria de peste un secol a Isle of Man TT. Chiar dacă în acest an, britanicul a avut parte de ghinion, fiind nevoit să abandoneze din cauza unei căzături, deja el este aproape recuperat și pregătit pentru noi curse memorabile.

„Viteza este ceva ce cred că face parte din ființa ta de la o vârstă fragedă, fie ai acea mentalitate, fie nu. Ne străduim mereu să pilotăm cât mai repede și să obținem acel câștig extra”, spune britanicul care s-a născut într-o familie pasionată de motorsport, tatăl său fiind și el concurent la Isle of Man TT. Totodată, Hickman a obținut o sumedenie de rezultate notabile cu BMW HP4 Race, înainte ca el să treacă pe M 1000 RR. De menționat și că sportivul este un foarte apreciat preparator de motociclete, pentru cei mai pretențioși clienți, fiind, desigur, specializat în BMW M1000RR și BMW S 1000 RR.

Aceasta este cea mai rapidă care a alergat vreodată la Isle of Man TT. S-a vândut la licitație de către Bonhams pentru 112.700 lire sterline. Cineva așadar a luat-o acasă!

Pentru Isle of Man TT, Peter Hickman primește motocicleta sub formă de șasiul rulant, britanicul ocupându-se apoi de montarea furcii și amortizorului de la K Tech Suspension sau, după caz, se pot păstra suspensiile Ohlins. Setările se fac luându-se ca referință cele mai solicitante viraje de pe Mountain Course, desigur, prin intermediul unui soft. Suspensiile sunt lăsate în mod deliberat moi, ținând cont de natura stradală a circuitului, ceea ce poate fi puțin dificil de gestionat la pachet cu frânele „tăioase”, așa cum spune chiar Hickman, dar asta nu este o problemă pentru un rider experimentat ca el. Totodată, paradoxul „tăioase” dar „fine” e ceva ce poate fi înțeles pe deplin doar de către cei care au pilotat la Isle of Man TT.

Pentru că de fapt este un S 1000 RR construit pentru raceri, cu cât mai multe piese din carbon, aerodinamică avansată, frâne și suspensii pentru circuit, fie că e vorba despre World Superbike fie că e Isle of Man TT sau Macau – Hickman aleargă și acolo, M 1000 RR nu trebuie să fie prea mult „preparat”. Supapele mai ușoare, raportul mai mare de compresie, pistoanele forjate, bielele din titan, toate acestea fac ca motorul să poată fi setat după bunul plac al pilotului. Desigur, față de variantele alergate în BSB, rapoartele de transmisie se modifică, vitezele maxime depășind la 320 km/h.

Totodată, britanicul este printre puținii care chiar deține date despre comportamentul aripioarelor aerodinamice: „La North West 200, prima dată când noua motocicletă a depășit 320 km/h, am putut vedea cum furca practic cobora.. Motocicleta era cu 5 mm mai joasă pe față decât anul precedent, cu aceleași setări. A trebuit să ajustăm partea din față pentru a compensa. Am putut simți și vedea diferența, aripioarele ajută cu siguranță.”, declara Peter Hickman pentru presa britanică.

Fârmituri de cauciuc, mizerie de pe drum, insecte, toate au rămas la locul lor pe această motocicletă. Oare noul proprietar a spălat-o sau a lăsat-o așa, cu patina vitezei?

După sezoane bune în British Superbike, Peter Hickman spune că BMW M 1000 RR este o motocicletă ușor de înțeles și de pilotat, trebuind să se concentreze mai mult pe felul în care ea se simte pe circuitul stradal de pe Insula Man. „Pentru că este o motocicletă ușor de pilotat, poți să scoți tot ce are ea mai bun relativ rapid și fără efort”, concluzionează britanicul.

Pentru pregătirea BMW-ului M 1000 RR a fost folosită o combinație de componente Alpha Racing – quickshifter, accelerație rapidă, butoane de control, conducte de frână HEL, plăcuțe SBS, furtunuri Samco Sport și un ghidon dezvoltat de PHR Racing, compania fondată de însuși Hickman. De decorarea motocicletei sale de cursă, din 2022 încoace se ocupă Gas Monkey Garage. Sportivul nu duce lipsă de clienți, aceștia plătind și 70.000 de lire sterline, pentru prepararea unui BMW M 1000 RR, pe lângă prețul motocicletei în sine!

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account