Honda a anunțat primele detalii despre motocicleta electrică al cărei prototip a fost prezentat la EICMA 2024 sub numele de EV FUN Concept.

Modelul de producție va fi vândut sub numele de Honda WN7. „W”-ul este inspirat de conceptul de dezvoltare „Be the Wind”, „N”-ul provine de la clasa naked, iar 7-este o referință la clasa de putere.
Honda WN7 păstrează designul futurist al conceptului EV FUN oferă o autonomie de peste 130 km datorită bateriei sale fixe litiu-ion. Aceasta este compatibilă cu încărcarea rapidă CCS2 din industria auto, ceea ce înseamnă că o încărcare de până la 80% este posibilă în doar 30 de minute, cu un încărcător de casă de tip „wall box” de 6kVA. O încărcare completă de 0-100% în mai puțin de 3 ore.

Motocicleta cântărește 217 kg. Motorul răcit cu lichid, de 18 kW, oferă un nivel de putere similar cu cel al unei motociclete cu motor cu ardere internă (ICE) de 600 cmc, dar cu un cuplu de 100 Nm, caracteristic clasei 1000 cmc. Honda pune la dispoziție și o versiune cu permis A1 de 11 kW, ușurând accesul la motocicletele alimentate cu baterie.

Honda WN7 a fost dezvoltată pentru a oferi noi senzații de condus silențios, lin, fără vibrații și emisii, oferind piloților o experiență emoțională foarte diferită de motocicletele ICE.

Experiența de peste 75 de ani a Honda în dezvoltarea motocicletelor, care a dus la atingerea pragului de 500 de milioane de unități în luna mai a acestui an, are darul de a ne asigura că niveluri de experiență și expertiză inegalabile au fost investite în WN7. Cu alte cuvinte și această Honda e … Honda, chiar dacă este prima motocicletă electrică de mari dimensiuni a producătorului nipon.

Detaliile tehnice complete ale Honda WN7 vor fi disponibile la EICMA 2025, dar așa cum deja se poate observa, printre caracteristicile principale se numără un ecran TFT de cinci inci cu conectivitate RoadSync și meniuri exclusive pentru vehicule electrice, plus iluminare LED față și spate.























