Yamaha YZ250F este un crosser cu multe aptitudini: poate duce începătorul pe drumul către perfecționare și poate duce expertul spre podium la categoria MX2.

foto: Claudiu Ionescu

Mi-era dor să mai încerc o motocicletă de motocros în habitatul său natural, așa că e de înțeles de ce m-am entuziasmat când am aflat de Yamaha Riding Days, evenimentul la care Dual Motors oferea spre testare noua WR250F de enduro și modelul 2013 al lui YZ250F, de motocros. Vremea se anunța potrivnică, dar natura a contrazis meteorologii, așa că iată-ne la Ciolpani, la circuitul de motocros Top Cross TCS, cu soarele pe cer și înconjurați de motocrosiști de toate genurile, vârstele și nivelurile de experiență.

Ne înscriem mai întâi pentru WR250F, noutatea absolută a zilei, dar avem ghinion. Până să ne vină rândul, se întâmplă o căzătură mai zdravănă (care a implicat coliziunea dintre două motociclete) în urma căreia noua Yamaha de E1 este prea avariată ca să poată continua (radiator spart).

Va trebui să ne mulțumim cu YZ250F 2013, dar acesta nu este motiv de supărare, ci dimpotrivă. Mereu mi-au plăcut modelele de enduro și de cros de la Yamaha, căci s-au mulat foarte bine pe nivelul meu scăzut de experiență în cros/enduro de competiție, transmițându-mi siguranță și permițându-mi să mă bucur de pilotajul off-road, unul dintre cele mai frumoase moduri în care poți savura motociclismul.

Yamaha YZ250F este, de fapt, un model cu tradiție puternică, fiind prima motocicletă din categoria sa. În 2001, Yamaha a fost primul constructor care a venit cu un model de 250 cmc în patru timpi în gama de motocros, anticipând revoluția generală care a urmat. Ideea motorului de 250 cmc în patru timpi este că oferă o plajă de turație mai largă față de cel echivalent în doi timpi (de 125 cmc) și mai mult cuplu la regimuri joase. Astfel, poate să te ajute să ieși tare din viraj chiar dacă nu ai abordat absolut perfect intrarea și parcurgerea virajului din punct de vedere tehnic, cum este nevoie cu o motocicletă în doi timpi.

Yamaha a anticipat bine mersul lucrurilor, căci, după câțiva ani, a avut loc o migrație generalizată către motoarele în patru timpi la ambele categorii, MX1 și MX2.

YZ250F, în această versiune a sa, are un cadru cu rigiditate controlată, pentru un maxim de stabilitate. Astfel, cadrul este mai rigid pe planul orizontal decât pe cel vertical, pentru a absorbi din forțele care acționează asupra ciclisticii la accelerare puternică, la frânare pe denivelări și la aterizarea săriturilor mari.

YZ250F este una dintre cele mai ușoare motociclete din clasa sa, la 103 kg la gol și este printre puținele care au continuat să folosească alimentarea prin carburator (Keihin de 39 mm). La drept vorbind, în multe situații carburatorul poate încă să dea o precizie a răspunsului la accelerație cel puțin echivalentă cu injecția electronică. Lucru de care aveam să mă conving personal.

Poziția de pilotaj este una perfectă pentru înălțimea mea. Totul pică exact unde trebuie, poziția este destul de înaintată și comenzile vin bine în mână, fie că stai așezat sau te ridici în scărițe. Pornirea se face doar la kick-start, lucru bun din punctul de vedere al simplificării construcției, dar care le poate da bătăi de cap celor care nu sunt obișnuiți cu așa ceva. În plus, într-o cursă de motocros, după o căzătură, poți pierde timp prețios dând pedale până pornește, în timp ce adversarul cu KTM apasă pe un buton și gata.

Dar, odată pornită, YZ250F încântă în atât de multe feluri încât uiți de efortul de care a fost nevoie ca s-o pornești. Suspensiile KYB funcționează excelent, copiind terenul, asigurând aderență în orice situație și amortizând șocurile, astfel încât să nu obosească riderul. Probabil că exemplarul testat, fiind chiar motocicleta de curse a lui Ciprian Popescu, mai-marele Dual Motors și motocrosist cu peste 25 de ani de experiență, este și reglat exact cum trebuie din toate punctele de vedere, lucru care ajută la impresia bună.

Motorul funcționează foarte lin, accelerația se poate doza foarte fin, cuplul este prezent la toate regimurile și valul de putere vine cu vehemență, dar controlabil, începând de la regimurile medii. YZ250F trage tare din orice poziție, în orice treaptă, cu excepția turațiilor foarte joase, unde se simte un oarecare gol perfect explicabil la o motocicletă de MX2. Marea calitate mi se pare însă precizia cu care se poate doza gazul, astfel încât chiar și un începător ca mine poate să controleze fin livrarea cuplului la roată. Intrarea în viraj se face sigur și precis. Senzația mea de amator absolut este că, acolo unde un KTM SX-F vrea să „cadă” în viraj, fiind atât de agil încât devine nervos și greu de controlat pentru un rider neexperimentat, Yamaha YZ250F are un tren față foarte stabil, care îți transmite siguranță, cu prețul unui strop de reactivitate. Dar, cum a confirmat și Adi Răduță (vezi caseta cu părerea expertului), siguranța pe care o ai când fața stă ca pe șine e foarte importantă, căci îți permite să forțezi ritmul. Asta am și făcut, dar doar atunci când am greșit eu (gazul închis prea mult, deschis prea târziu) fața a avut tendința să se „înnoade”, dar atât de previzibil și treptat încât am apucat de fiecare dată să punctez cu piciorul și să salvez situația.

Ergonomia motocicletei este excelentă, mișcările în față și în spate se fac cu un minim de efort, schimbătorul funcționează precis și ușor, iar frânele sunt extrem de ușor de dozat, iar stabilitatea pe frânare a motocicletei este ireproșabilă. Acesta este un aspect pe care, sincer vorbind, l-am testat foarte puțin, căci nu prea aveam nevoie să frânez tare, la ritmul pe care l-am avut, cu experiență limitată, condiție fizică precară și după o pauză de peste doi ani și jumătate de la ultima ieșire cu o motocicletă de motocros.

Per total, YZ250F m-a impresionat cu facilitatea cu care se pilotează, în ciuda puterii impresionante și explozive, siguranța transmisă de trenul față și eficiența suspensiilor, dozabilitatea frânelor și ergonomia exemplară. Alimentarea prin carburator nu am văzut-o ca pe o problemă, dar, combinată cu pornirea exclusiv la pedală, poate însemna ceva efort până o pornești, mai ales în anumite situații (motor complet rece, motor foarte cald, după o căzătură). Pentru o părere (mult) mai avizată, citiți paragraful de mai jos în care Adi Răduță ne explică ce știe să facă YZ250F în mâinile unui motocrosist profesionist. Din câte am văzut la Yamaha Riding Days, știe foarte multe.

Părerea expertului

Pentru că nu pot avea pretenția că testez cu adevărat o astfel de motocicletă, l-am întrebat pe Adi Răduță ce părere are despre Yamaha YZ250F. Mi-a confirmat senzația că trenul față este foarte stabil și transmite o senzație de siguranță care îți permite să forțezi, acolo unde concurentul de la KTM tinde să înnoade fața și te pune mereu în gardă. Adi a mai spus că la crosserul Yamaha se simte centrul de greutate mai jos față de versiunea 2011, care asigură o manevrabilitate foarte bună și se simte în atât în viraje, cât și la sărituri. Puterea motorului este absolut de top, peste concurența portocalie.