În Marele Premiu al Argentinei, disputat weekendul trecut, s-au întâmplat atâtea lucruri încât ar fi nevoie de un roman ca să le acoperim pe toate. Iată câteva considerații despre elementele principale ale celei mai haotice și controversate curse din ultimii ani.

Podium în Argentina: Crutchlow, Zarco, Rins.
La conferința de presă de după cursa de la Termas de Rio Hondo, Crutchlow, în postura de învingător, fumega: „Unde e presa?” Sala era doar pe jumătate plină. Asta și pentru că mai puțini jurnaliști fac deplasarea în Argentina (din motive logistice și de costuri), dar și pentru că mulți dintre ei căutau declarații la cald din partea protagoniștilor „ciocnirii titanilor”, cum îmi place să supranumesc incidentul dintre Marquez și Rossi, survenit cu trei tururi înainte de finalul cursei de duminică.
Pe bună dreptate, Crutchlow era dezamăgit de faptul că protagoniștii principali ai cursei, cei trei rideri de pe podium, primeau mai puțină atenție decât doi piloți care terminaseră pe 18, respectiv 19. Și aici e primul lucru pe care vreau să îl punctez. Poate că această idee s-a pierdut în tot zgomotul de fond de după cursă, dar Crutchlow a făcut o cursă magnifică. A stat la coada plutonului fruntaș o perioadă, preferând să nu riște să fie scos de pe pistă într-un duel corp la corp, dar se vedea că are rezerve. Apoi, britanicul a atacat când a contat și a reușit să se apere excelent de potențialele atacuri ale lui Zarco, câștigând cursa. Și a devenit lider în clasamentul general, lucru care mi-ar fi adus ceva bani dacă aș fi pariat pe asta înainte.

Crutchlow trece primul la finiș într-o cursă excelent gestionată.
Apoi, este de remarcat și forma lui Alex Rins, care s-a luptat la vârf, fără să facă greșeli majore, într-o cursă în care era atât de ușor să greșești. Rins vine cu primul podium pentru Suzuki după o secetă foarte îndelungată și pune presiune pe mult mai experimentatul său coechipier Iannone să-și ridice nivelul ca să facă față.
Încă un lucru de remarcat: Zarco a reușit trei podiumuri în ultimele patru curse. O primă victorie nu poate fi departe. Drumul francezului către o echipă de uzină (probabil Honda) este mai clar decât oricând.

Miller rămâne singur pe grilă.
Deși a terminat al patrulea, Jack Miller s-a remarcat încă din calificări, când a mizat pe slick-uri și a trecut prin voblaje care i-au îndoit tija amortizorului de ghidon, reușind să obțină un pole-position incredibil. Apoi, pe grila de start, australianul i-a făcut pe toți adversarii săi să pară fetițe de pension, speriate și nehotărâte. El mizase pe slick-uri de la început, toți ceilalți aleseseră calea sigură. Apoi, în cursă, Miller s-a descurcat foarte bine, în ciuda câtorva greșeli, a reușit să țină motocicleta pe roți și să ia un loc patru excelent. Va trebui să fim cu ochii pe el, mai ales la cursele cu vreme schimbătoare.
La capătul celălalt al spectrului, Jorge Lorenzo a avut o cursă foarte slabă, încercând, din disperare, să folosească apendicele aerodinamice la care se renunțase inițial pentru că păreau să provoace o tendință de a „închide” fața în viraj. Chiar și așa, pilotul din Mallorca a făcut o cursă anonimă, cum pare să fie cazul mai mereu atunci când pista nu este nici udă, nici uscată. Divorțul lui Lorenzo de Ducati pare iminent și este foarte probabil ca spaniolul să opteze pentru Suzuki.

Lorenzo, în spate, în pluton.
Dar, deși s-au întâmplat atâtea în această cursă incredibil de haotică, subiectul principal de săptămâna asta a fost, fără îndoială, incidentul care a spulberat armistițiul precar în care se găseau cei doi mari campioni: Valentino Rossi și Marc Marquez. Ambii și-au spus părerea despre incident: Rossi l-a acuzat pe Marc că intră intenționat în alți piloți și este prea periculos, iar Marquez s-a apărat, spunând că a fost o cursă dificilă și că a intrat în motocicleta lui Vale pentru că pierduse fața pe frânare, pe o bucată de asfalt ud, și n-a fost nimic rău-intenționat.

Contactul despre care s-a vorbit mai mult decât despre lupta pentru podium.
Așadar, ne găsim din nou în situația din toamna lui 2015: a fost sau n-a fost? Ca de obicei, adevărul e undeva la mijloc. Trebuie spus că Marquez, care împinge mereu limitele (să nu uităm că a căzut de 27 de ori anul trecut), pare câteodată să nu fie conștient că riscurile pe care și le asumă el le impune și asupra altor piloți, atunci când este aproape de ei. Ben Spies spunea, pe Twitter, că spaniolul pare adesea foarte aproape de accident atunci când frânează în spatele altui rider, lucru bizar pentru un campion de calibrul său. Și Rossi avea dreptate când spunea că, într-o cursă, se mai poate întâmpla să greșești și să atingi alt pilot. Dar când se întâmplă la modul barbar, de mai multe ori în aceeași cursă, nu mai e vorba doar de ghinion. Și partea strigătoare la cer este că Marquez era atât de mult mai rapid decât oricare alt pilot de pe pistă în acel moment încât ar fi putut să depășească cu mai multă grijă și ar fi ajuns tot pe acolo. Lucru care i-ar fi fost benefic și lui, pentru că pleca acasă cu puncte pentru locul șase sau șapte, în loc de 0 puncte după ultima penalizare. Dar spaniolul și-a pierdut calmul după prima greșeală, cea de pe grilă (care, deși a fost prost gestionată de direcția cursei, a fost greșeala lui, căci ar fi trebuit să știe regulamentul). Pe viitor, va fi ținut sub strictă supraveghere de către oficiali și nu e exclus să urmeze penalizări din ce în ce mai dure pentru viitoarele manevre. Acestea ar fi, după părerea mea, binemeritate, căci, deși ne place să vedem lupte strânse, cu ocazionale contacte, unui pilot care tratează prea lejer aceste contacte pe motociclete care depășesc lejer 300 km/h trebuie să i se impună niște limite. Cu forța, dacă e nevoie.
Apoi trecem în partea cealaltă: Rossi, văzându-se trântit pe final de cursă, cu 0 puncte adunate în Argentina, în urma greșelii lui Marquez, a avut de spus o mulțime de lucruri. Unele juste, altele exagerate. Dar cine știe cum se joacă jocurile psihologice la vârf, va ști și că afirmațiile Doctorului sunt voit exagerate. Valentino știe, după ultimele sezoane, că Marquez este foarte greu de bătut. Extrem de rapid pe pistă, cu foarte puține puncte slabe, versatil și cu foamea de victorie a unui pitbull antrenat pentru lupte. Ba mai mult, în ultima vreme pare să fie și un strateg foarte bun, știe să aibă răbdare când e nevoie și, deși cade des în antrenamente, o face foarte rar în curse. Doctorul știe că, într-un sezon obișnuit, Marquez ar fi foarte greu de bătut. Și acum a prins o ocazie excelentă să-l bage în corzi. Afirmând lucruri precum „intră intenționat în alți piloți pentru că nu-și respectă rivalii”, „mi-e frică să alerg în aceeași cursă cu el”, „joacă murdar”, pune presiune pe campionul en-titre. Marquez a dovedit în trecut că are un psihic de fier, dar acum are parte de niște complicații de care nu avea nevoie. Pleacă din Argentina, după o cursă pe care ar fi trebuit s-o câștige, cu 0 puncte. Este în spatele lui Dovizioso în clasamentul general. Știe că, de-acum, va fi supravegheat îndeaproape de toată lumea (opinia publică, dar, mai ales, direcția de cursă) la fiecare etapă și-i va fi analizată fiecare depășire. Deocamdată nu se pune problema suspendării lui preț de o etapă, dar această sabie a lui Damocles îi va atârna deasupra capului întregul sezon. Deci va fi mult mai probabil să greșească sau să aibă o abordare excesiv de conservatoare în situații critice. Așadar, declarațiile Doctorului sunt menite, de fapt, să pună presiune pe un adversar extrem de puternic.
Pe de altă parte, Marquez a arătat și alte dăți că nu se lasă intimidat ușor. După ce s-a uitat în urmă, văzând că l-a făcut pe Rossi să cadă (și imaginându-și, fără îndoială, furtuna mediatică care avea să se dezlănțuie), și-a continuat marșul, imperturbabil, depășindu-l și pe Vinales înainte de finalul cursei.
Cert este că sezonul haotic și plin de răsturnări de situație pe care îl anticipam acum ceva vreme se materializează cu vârf și îndesat. Chiar dacă unele dintre dramele despre care se vorbește depășesc oarecum sfera sportivității și intră, din nou, în tărâmul telenovelelor, eu sunt cu ochii pe evenimente și nu schimb canalul. MotoGP-ul nu a fost niciodată mai captivant decât acum.