Lorenzo câștigă la Mugello! Dovi și Rossi pe podium. Zero puncte pentru Marquez.

Cursa de la Mugello a fost una care nu s-a desfășurat conform așteptărilor. Rossi, plecat din pole-position, s-a luptat intens pentru ultima treaptă a podiumului, iar Lorenzo a obținut prima sa victorie pentru Ducati.

Podium la Mugello: Lorenzo, Dovizioso, Rossi.

Jorge Lorenzo, plecând de pe prima linie a grilei, a reușit unul dintre starturile sale caracteristice și s-a instalat la conducere, cum l-am mai văzut de multe ori de când aleargă pentru Ducati. Dar, în acel moment, nimeni nu se aștepta ca pilotul din Mallorca să poată susține acest ritm până la final.

Marquez a fost foarte agresiv în primele viraje după start, scoțându-l de pe pistă la un moment dat pe Danilo Petrucci și instalându-se pe poziția a doua până la finalul turului doi. Dar campionul en-titre, care declarase înainte de cursă că vrea să meargă precaut, să-și asigure o zestre decentă de puncte, a comis o greșeală atipică în prima treime a cursei, pierzând fața într-un viraj strâns de dreapta. A încercat să o salveze, așa cum reușește de multe ori, dar nu a reușit, ajungând în nisipul din spațiul de degajare.

Marc Marquez încearcă să salveze fața și trage de motocicletă timp de câteva secunde, cu ghidonul complet „înnodat” spre interior.

În acel moment, Rossi era al doilea clasat, la undeva sub două secunde de Lorenzo. Dar Dovizioso a venit puternic din urmă, l-a depășit pe Iannone, apoi și pe Rossi și s-a lansat în urmărirea coechipierului său. După jumătatea cursei, toată lumea se aștepta ca Lorenzo să încetinească și să fie depășit cel puțin de Dovi, dacă nu și de Rossi, Iannone și Petrucci, care erau următorii clasați.

Dar spaniolul de la Ducati nu a mai încetinit, ci, dimpotrivă, a continuat să se distanțeze de Dovi. Rossi s-a luptat acerb cu Iannone pentru ultima treaptă a podiumului, dar a reușit să se distanțeze decisiv în ultimele două tururi.

Grupul urmăritor în prima parte a cursei: Marquez, Rossi, Iannone, Dovi.

Astfel, Lorenzo a obținut prima sa victorie pentru Ducati. Dar s-ar putea să fie prea puțin și prea târziu pentru Jorge, căci mai-marii de la Ducati par deja hotărâți să-l înlocuiască cu Miller sau cu Petrucci. Chiar și așa, Lorenzo intră în panteonul piloților care au reușit să câștige cu motocicleta Ducati în epoca modernă, alături de Casey Stoner, Troy Bayliss, Andrea Dovizioso și Andrea Iannone. O listă pe care piloți precum Crutchlow, Melandri sau chiar Rossi nu au reușit să intre.

Rossi este primul pilot din toate timpurile care ajunge la 5.000 de puncte adunate în clasa regină, în 311 curse disputate.

După cum scriam cu puțin timp în urmă, singurul care-l poate opri pe Marquez este el însuși. Astfel, prin această greșeală neforțată, care l-a făcut să termine pe locul 16, cu zero puncte, Marquez a relansat fără să vrea campionatul. Acum, avantajul spaniolului a scăzut de la 36 de puncte față de Vinales la 23 de puncte față de noul loc 2 în campionat, Rossi. În plus, presiunea care se pune asupra campionului en-titre este acum mai mare, căci și-a văzut avantajul scăzând vizibil.

Poz.   Nr.   Pilot                                   Moto          Diferență
1 99 Jorge LORENZO Ducati 41’43.230
2 4 Andrea DOVIZIOSO Ducati +6.370
3 46 Valentino ROSSI Yamaha +6.629
4 29 Andrea IANNONE Suzuki +7.885
5 42 Alex RINS Suzuki +7.907
6 35 Cal CRUTCHLOW Honda +9.120
7 9 Danilo PETRUCCI Ducati +10.898
8 25 Maverick VIÑALES Yamaha +11.060
9 19 Alvaro BAUTISTA Ducati +11.154
10 5 Johann ZARCO Yamaha +17.644
11 44 Pol ESPARGARO KTM +20.256
12 55 Hafizh SYAHRIN Yamaha +22.435
13 53 Tito RABAT Ducati +22.464
14 38 Bradley SMITH KTM +22.495
15 21 Franco MORBIDELLI Honda +26.644
16 93 Marc MARQUEZ Honda +39.311
17 10 Xavier SIMEON Ducati +1’01.211
18 30 Takaaki NAKAGAMI Honda 5 Tururi
Neclasificați
41 Aleix ESPARGARO Aprilia 4 Tururi
43 Jack MILLER Ducati 22 Tururi
12 Thomas LUTHI Honda 22 Tururi
Nu au terminat primul tur
26 Dani PEDROSA Honda 0 Tururi
17 Karel ABRAHAM Ducati 0 Tururi
45 Scott REDDING Aprilia 0 Tururi

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account