Marc Marquez pleacă de la Honda! Care vor fi urmările?

Ei bine, iată că după mii de articole, zvonuri, știri „pe surse”, inevitabilul s-a produs. După 11 ani, Marc Marquez vă părăsi echipa ce l-a promovat la clasa regină. Cei 11 ani alături de Honda Repsol se pot traduce prin: 6 campionate mondiale, 59 de victorii și 101 podiumuri. Despre realizările lui Marquez la MotoGP am putea discuta ore, dar nu acesta este scopul articolului.

Un scurt istoric: În 2007 Casey Stoner surprinde pe toată lumea câștigând titlul cu un Ducati pe care nimeni altcineva nu-l putea stăpâni. Acesta pleacă din tabăra italienilor și semnează cu Honda, câștigând „en fanfare” titlul în 2011, în primul sezon alături de japonezi. În 2012, deși are din nou un sezon bun cu șanse la titlu, acesta face un anunț neașteptat, urmând să se retragă la finalul sezonului din cauza problemelor de sănătate.

Honda rămâne descoperita și caută cu disperare un nou pilot cu potențial de campion. La fix două luni după anunțul lui Stoner, Honda prezintă noul coleg al lui Dani Pedrosa: Marc Marquez, favoritul la titlu de la clasa Moto2, titlu pe care și l-a adjudecat în acel an. Urmează ani întregi de succes, un titlu din primul sezon, devenind cel mai tânăr campion din istorie, încă unul în anul următor, un sezon 2015 controversat în care se clasează în spatele lui Jorge Lorenzo și Valentino Rossi, apoi o serie de patru campionate consecutive. Nimeni și nimic nu părea să-l mai poată opri pe Marc Marquez să bata orice record stabilit în sportul pe două roți.

Cum s-a produs ruptura dintre Marquez și Honda?

În iarna anului 2020, Honda și Marc Marquez anunță un nou contract semnat pentru patru ani și un salariu demn de fotbalist în Arabia Saudită. Totuși, urmează începutul perioadei negre a carierei sale. 2020 a fost un an ce ne-a afectat pe toți mai mult sau mai puțin, iar padocul MotoGP n-a făcut excepție. După numeroase amânări și modificări ale calendarului, sezonul începe abia în luna iulie cu tribunele goale și multe alte restricții. Grand Prix-ul Spaniei, disputat pe Circuito de Jerez, aduce o scenă șocantă: în timpul cursei Marquez suferă un highside uriaș, iar în timpul căzăturii roata fata a propriei motociclete îi fracturează humerusul drept, urmând o operație de urgență la Barcelona, ce s-a demonstrat ulterior nereușită. Câteva zile mai târziu, Marc se încăpățânează să revină pe circuit în a doua etapa, desfășurată tot la Jerez. Din cauza presiunii la care organismul este supus pe o motocicletă de peste 300CP, placa de titan ce-i susținea osul rupt se desprinde. Acesta suferă mai multe operații, atât în Spania, cât și în Statele Unite și ratează întregul sezon, dar și primele etape din 2021. Honda este debusolată. În timp ce ceilalți producători dezvoltă în ritm alert, motivați și de faptul că Marquez nu este prezent, Honda rămâne cu o motocicleta construită doar pentru Marc Marquez, dar fără Marc Marquez. Testele din iarna următoare sunt conduse de ceilalți piloți Honda, obligați să dezvolte o motocicletă cu care ei n-au nimic în comun. Urmează o perioadă de trei sezoane în care Marquez revine și se accidentează succesiv, dar demonstrează în mai multe ocazii că geniul lui nu s-a pierdut, însă motocicleta nu mai este cea pe care o știa. Asemenea conaționalilor de la Yamaha, Honda rămâne în urma cu tehnologia și se ancorează să nu adopte inovațiile aduse de producătorii europeni: Ducati, KTM și Aprilia. Cum scopul său nu a fost să plece vreodată de la Honda, Marc solicită managementului japonez în numeroase rânduri o restructurare a echipei, respectiv cooptarea de ingineri europeni care vor aduce la Honda know how-ul dobândit la ceilalți producători. Din cauza încăpățânării și mândriei japonezilor, schimbările întârzie să apară. Totodată, sezonul curent începe și el cum nu se poate mai prost pentru Marquez, care realizează că stilul sau de pilotaj nu mai poate fi pus în practică pe actualul RCV213V. Încep să apară în presă zvonurile despre o posibilă plecare a lui Marc de la Honda, deși mai avea un an de contract. Zvonurile îl dau succesiv la KTM ori o nouă structură susținută de austrieci, apoi la Gresini Ducati. Deși în fata presei Marquez susținea că mai are un an de contract cu Honda, în culise se căutau variante de a renunța de comun acord la contract. Cel mai probabil, momentul decisiv a venit în urma testelor de la Misano, din septembrie. Honda aduce prototipul pentru 2024, însă Marquez susține că problemele nu au fost corectate. Grand Prix-ul Japoniei de weekendul trecut ar fi fost termenul limită în care Honda ar fi trebuit să-i prezinte lui Marc noua structură, însă, în afara de înlocuirea lui Shinichi Kokubo (directorul tehnic) cu Shin Sato (tot japonez), nimic nu s-a materializat. Câteva zile mai târziu a urmat anunțul oficial din partea ambelor părți: Marc Marquez și HRC se despart de comun acord.

Părerile au fost împărțite. Unii fani s-au bucurat că Marc vă merge din nou pe o motocicletă competitivă, alții n-au putut accepta ideea că vă ajunge la a patra echipă Ducati. Inclusiv marele Giacomo Agostini a declarat că decizia lui Marquez ar fi avut mai multa logică daca ar fi semnat cu KTM, nu cu o echipă satelit.

Ce urmează pentru Marc Marquez 

Zvonurile ce-l dădeau pe Marc Marquez la Gresini au fost amplificate și de faptul că aceștia încă nu au anunțat până acum al doilea pilot pentru sezonul următor. Alături de Marc la Gresini ar fi chiar fratele său, Alex Marquez. Totodată, declarațiile oferite de către șefii Ducati confirmă că există negocieri de ceva timp între cele două părți. Deși Gresini este doar o echipă de client, Ducati a avut mereu un cuvânt de spus în alegerea piloților de către echipele satelit, însă cine nu și-ar dori un Marc Marquez în tabăra sa? Totuși, se pare că Ducati sau Honda nu i-ar fi permis lui Marquez să vină la Gresini cu propria echipă formată din inginer de cursă, telemetrist și mecanic șef.

Din punctul meu de vedere, relația Marc Marquez – Ducati va funcționa rapid. Din motocicleta de care toți se fereau, Ducati a ajuns în prezent motocicleta pe care toți și-o doresc, fiind permisivă cu toate stilurile de pilotaj, indiferent de circuit. Ba mai mult, nici faptul că ar merge sezonul următor pe o motocicleta din specificația actuală nu vă reprezenta un dezavantaj. Atât Enea Bastianini în 2022, cât și Marco Bezzecchi în 2023 au demonstrat că diferența dintre ultima versiune de Ducati GP și versiunea anterioară este minimă și permite să te bați de la egal la egal cu piloții de uzină, respectiv Pramac.

Totuși, în opinia mea, Gresini ar fi doar un doar un „hop” până la destinația finală: KTM Factory Racing, unde Red Bull l-ar dori cu disperare și unde, zic eu, ar fi locul potrivit pentru un pilot de calibrul lui Marc Marquez. Ba mai mult, la KTM, Marquez ar reveni lângă Dani Pedrosa, alături de care a construit o Honda imbatabilă. Din partea KTM nu a venit, însă, niciun refuz oficial referitor la posibilitatea venirii lui Marquez chiar din 2024, însă cum aceștia n-au primit acceptul pentru o a treia echipă sau măcar o a treia motocicletă la echipa de uzină, la care adăugăm haosul creat de promovarea lui Pedro Acosta, sunt șanse mici ca parteneriatul să se producă din sezonul următor.

Ce urmează pentru Honda

Dacă pentru Marc Marquez traseul este deja conturat în mare parte, pentru Honda plecarea acestuia poate reprezenta doar o mică problemă. Este clar că cerințele lui Marc referitoare la organizarea echipei, chiar și fără el, vor trebui să se concretizeze cât mai rapid. Din grila actuală, aceștia ar fi singurii care ar putea suporta financiar aducerea unor nume precum Gigi Dall’Igna, Davide Brivio, Massimo Rivola sau, de ce nu, un personaj important din Formula 1.

Pe de altă parte, Honda poate profita de criza în care se afla. În primul rând, din punct de vedere financiar, japonezii sunt ușurați de plata a undeva la 12 milioane de euro – salariul lui Marquez. Totodată, se vor putea concentra la maxim pe modelul 2024 ascultând, în sfârșit, și inputul celorlalți piloți, fără a mai fi nevoie să construiască motocicleta în jurul lui Marc. Ba mai mult, deși au fost părăsiți și de Alex Rins, în sezonul următor se alătură echipei un pilot cel puțin la fel de valoros: Johann Zarco. Deși a semnat inițial cu LCR, satelitul Honda, Zarco va fi promovat, cel mai probabil, la Honda Repsol. Totodată, Zarco vine la Honda cu secretele celor de la Ducati – punctul de referință al tuturor constructorilor în acest moment.

Un pericol poate veni din partea sponsorilor. Parteneriatul dintre Honda și Repsol este în picioare dinaintea venirii lui Marquez și este semnat până în 2024 inclusiv. Totodată, pe lângă contractul de imagine, între Honda și Repsol există și un parteneriat tehnic, aceștia dezvoltând împreună noul combustibil sustenabil obligatoriu din 2027 în procent de 100%. Ultimele informații confirmă continuarea contractului cel puțin până în 2024 când se vor sărbători 30 de ani de colaborare. Totuși, Repsol îl susține pe Marquez încă din perioada în care acesta concura în Europeanul de Moto3. Astfel, orice este posibil din 2025.

Alți sponsori importanți atât pentru Honda, cât și pentru Marquez sunt Red Bull și Estrella Galicia. Estrella Galicia este unul din sponsorii care îl susțin și pe Alex Marquez la Gresini, în timp ce Red Bull, așa cum am menționat, l-ar dori pe Marc cu totul în tabăra lor din Austria. Menționez, totuși, că un contract intre companii de acest nivel este, cu siguranță, mult mai stufos și va fi mult mai greu de încheiat anticipat, față de contractul dintre Marc și Honda, unde a intervenit și partea umană. Este clar că o echipa ca Gresini nu va putea niciodată să-i plătească lui Marquez nici 10% din salariul de la Honda, ceea ce înseamnă că mare parte din salariu vă fi acoperit de sponsori. Înainte să vă gândiți că Marquez ar concura și pe gratis, aduceți-vă aminte că o simplă greșeală îi poate încheia cariera unui motociclist și nimeni n-ar risca să meargă cu 350 km/h fără a fi motivat și financiar. Într-adevăr, poate nu vă mai ajunge niciodată să primească salariul de la Honda, dar nici nu vă concura vreodată pentru salariul primit în prezent de Fabio Di Giannantonio.

Vorbind totuși de cel mai mare producător de motociclete din lume, sunt sigur că în eventualitatea pierderii unor sponsori, nu le vă fi greu să găsească înlocuitori.

Deși arhi-discutată de câteva luni, ruptura dintre Marquez și Honda tot a reușit să surprindă pe toată lumea. Dacă pentru fanii Honda sau Marquez părerile sunt împărțite, pentru fanii neutri revenirea lui Marc pe o motocicleta competitivă va însemna spectacol și o bătălie la titlu între mai multe nume. Din punctul meu de vedere, pentru piloții Ducati va reprezenta o motivație în plus: fiecare vă dori să termine cursa înaintea celui mai titrat pilot activ, luptându-se acum pe mașinării egale.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account