Depășirea de weekendul trecut, reușită de Andrea Dovizioso în confruntarea directă cu Marc Marquez, a pus pe jar toți fanii Motomondialului. Iată cum s-a întâmplat.
Multă lume spunea (inclusiv subsemnatul și Luca Cadalora) că lui Dovizioso îi lipsește acel instinct de asasin pe care Marquez îl are din plin. Ei bine, duminică italianul ne-a închis gura tuturor, cu acea manevră din ultimul viraj al ultimului tur, executându-l pe Marquez în stilul popularizat chiar de campionul en-titre.
Manevra reușită de Dovi a fost atât de la limită încât, atunci când italianul s-a strecurat pe sub Marquez în ultimul viraj, protecția manetei de frână a spaniolului s-a agățat în partea stângă a basculei motocicletei Ducati. Ca să vă faceți o idee despre ce unghiuri de înclinare erau implicate în ecuație.
„Credeam că pot să frânez mai bine și să mă strecor înapoi pe sub Dovi pe accelerare, cum mi-a făcut el mie acum doi ani aici, dar protecția manetei mele de frână s-a agățat în motocicleta lui,” a spus Marquez. „Credeam că o să cad, dar protecția s-a rupt și n-am căzut, până la urmă,”
În acel punct, deja Dovi trecuse de Marquez, într-o manevră specifică mai degrabă spaniolului, decât stilului calculat și rațional al italianului de la Ducati. Desigur, motivația era puternică pentru Dovi, căci acesta fusese dominat de Marquez timp de nouă curse consecutive. În plus, la ecartul dintre cei doi în campionat, pentru italian era „acum ori niciodată” în materie de recuperare de puncte. Rămâne de văzut dacă acest atac a fost o străfulgerare trecătoare, facilitată de momentul potrivit (pista favorabilă, starea pneurilor foarte bună, încredere maximă în propriile forțe pentru Dovi), sau un punct de cotitură, o transformare în atitudinea și starea de spirit a celui denumit uneori „Profesorul”.
A fost o manevră superbă, foarte curajoasă, dar Marquez a suportat-o foarte bine, cum face de fiecare dată. Când cineva îl atacă pe spaniol în felul în care el îi atacă pe alții, acesta zâmbește și nu se plânge, căci știe că așa ar fi făcut și el.
„Ne respectăm foarte mult și a fost doar un mic contact în ultimul viraj,” a declarat Marquez după cursă. „Dar asta înseamnă să mergi la curse și îmi place foarte mult!”
Chiar și Dovizioso a fost surprins de manevra respectivă. „Nu pregătisem ultimul viraj așa. Nu e stilul meu, dar s-au întâmplat multe lucruri în cursă.” Adică cei doi s-au luptat la baionetă de la finalul turului opt, când Marquez l-a depășit pe Dovi, până în ultimul viraj al ultimului tur.
Nu s-au ciocnit până la acea depășire din ultimul viraj, dar au fost foarte aproape de câteva ori, mai ales pe liniile drepte, la peste 310 km/h, unde se jucau unul cu celălalt.
„În ultimele șase sau șapte tururi, Dovi se juca cu mine, închidea gazul pe liniile drepte,” spune Marquez, care s-a uitat direct și acuzator la italian, când mergeau în paralel pe linia dreaptă, cu 10 tururi rămase până la finiș.
Și Dovi confirmă: „De două ori m-am «jucat» pe liniile drepte, pentru că dacă treci de adversar și el e în spate, mai ales dacă e Marc, acesta poate să frâneze mai târziu și să te depășească la intrarea în viraj, controlând zona de frânare. Dar dacă îl depășesc și stau în paralel cu el, eu controlez zona de frânare.”
Adică, dacă depășești adversarul pe drept, te expui unui atac pe frânare. Dar, dacă lași gazul ca să rămâi în paralel cu el, la interiorul următorului viraj, nu are pe unde să treacă, decât pe la exterior, ceea ce nu e, de obicei, o opțiune.
Diferența a făcut-o alegerea pneurilor, mai ales în condițiile în care pista a fost mult mai rece decât în primele două zile ale etapei din Austria. La 32 de grade, pista era favorabilă pentru folosirea pneurilor soft, dar Marquez a mizat pe o creștere a temperaturii asfaltului până la final, alegând pneul mediu. Spaniolul și-a dat seama că a greșit încă de la primul viraj și știa că va alerga cu un dezavantaj în cursa de pe Red Bull Ring.
Astfel, ecartul în campionat dintre cei doi a fost redus la 58 de puncte, dar asta înseamnă foarte mult, în condițiile în care Marquez a câștigat cinci curse din cele 11 de până acum, a terminat pe doi în alte cinci și a căzut o singură dată, încurcat fiind de o problemă cu frâna de motor a motocicletei sale la Austin, în timp ce sprinta pentru victorie.
Marquez știe asta: „Dacă voi câștiga titlul, nimeni nu-și va mai aminti de depășirea asta până anul viitor, când vom veni din nou la Red Bull Ring.”