Robert Muresan si Ionel Pascota au fost marii castigatori ai primei etape a Campionatului National de Motociclism Viteza, disputata ieri pe circuitul Motor Park Romania, de la Adancata.
Ionel Pascota / Foto: Andrei Ciobica-Photoaction
Antrenamentele libere de vineri s-au desfasurat pe o vreme ideala si pilotii s-au putut acomoda repede cu circuitul. Robert Muresan, venit pentru prima data pe Motor Park Romania, a obtinut timpi mai mult decat respectabili. Singurul pilot de la clasa Superbike mai rapid decat aradeanul a fost Catalin Cazacu (Taifun Racing Team), cu un excelent 1:26.2. La Supersport, Ionel Pascota a dominat fara sa fie nevoit sa se straduiasca prea tare, avand un timp cu aproape trei secunde pe tur mai bun decat urmatorul clasat, bulgarul Svetlin Ivanov.
Sambata, in ziua calificarilor, pilotii au avut parte de o ploaie marunta si continua, astfel incat toate sesiunile s-au desfasurat pe pista uda. Robert Muresan a dominat autoritar calificarile, obtinand pole-position-ul cu un aproape incredibil 1:33 (un timp greu accesibil marii majoritati a pilotilor chiar si pe pista uscata). Catalin Cazacu s-a calificat pe pozitia a doua a grilei, urmat de coechipierul sau, Cosmin Costescu. La Supersport, pole-position-ul i-a revenit lui Svetlin Ivanov, care l-a surclasat pe Ionel Pascota, dar riderul din Giroc era relaxat caci stia ca in ziua cursei avantajul este de partea sa.
Podium la Superbike: Robert Muresan, Catalin Cazacu si Cosmin Costescu / Foto: Two4Photo
Desi prognoza meteo de duminica promitea vreme mai buna pentru ziua curselor, pilotii de la Superbike au alergat tot pe ploaie. Robert Muresan, multumit in sfarsit de setarile de ploaie ale motocicletei pe care le-a cautat un sezon intreg in 2014, a dominat autoritar cursa, obtinand victoria in fata lui Catalin Cazacu. Podiumul a fost completat de coechipierul lui Cazacu de la Taifun Racing, Cosmin Costescu, dupa o lupta foarte spectaculoasa cu Daniel Vargolici (AMCKart Racing Team) si cu Bogdan Vrajitoru.
La Supersport, cursa s-a desfasurat in conditii de pista uscata, iar rezultatul a fost unul absolut previzibil. Ionel Pascota, probabil cel mai rapid pilot de Supersport din sud-estul Europei in acest moment, a facut din prima cursa a anului un galop de sanatate, dominand lejer si obtinand victoria in fata bulgarilor Svetlin Ivanov si Boyko Bozhinov. Pascota a stat in spatele lui Ivanov timp de cateva tururi, apoi l-a depasit si s-a distantat mult, asigurandu-si victoria.
Podium la Supersport: Ionel Pascota, Svetlin Ivanov si Boyko Bozhinov / Foto: Two4Photo
La Debutanti 1000, victoria i-a revenit lui Iuliu Mihai, in timp ce la Debutanti 600 castigatorul a fost Adrian Petrovici.