Atunci când balcanii lovesc (la propriu): soc și groază în Marele Premiu de Motociclism Viteză al Iugoslaviei!

Iugoslavia. O țară despre care cei mai tineri dintre noi cu siguranță au auzit foarte vag  și ar fi greu să le reproșezi ceva în acest sens. Așa cum și noi, trecuți deja de un anumit prag de vârstă am auzit la fel de vag de Marele Premiu al Iugoslaviei la Motociclism Viteză.

Da, chiar a existat așa ceva și chiar a existat pentru mulți ani, din 1969 în 1990. Din 1978, cursele s-au mutat pe circuitul croat Grobnik, astăzi cunoscut mai degrabă sub numele Grobnik-Rijeka, dar lumea preferă să îi spună acum circuitul Rijeka. Cine știe, poate și din simplul motiv că Grobnik înseamnă în croată „câmp de morminte”. Dacă vreți să ne întoarcem și mai mult în timp, pentru a afla de ce, în 1242, aici s-a dat o bătălie între croați și mongoli, iar mongolii și-au luat-o atât de rău (30.000 de victime), încât nici nu au mai dat prin Europa. Energiile războinicilor mongoli căsăpiți de croați, plutesc așadar în eter…

Așa se explică de ce ultima cursă de ceea ce numim astăzi MotoGP desfășurată la Grobnik în 1990 are reputația de cea mai nereușită organizare din istoria acestei competiții.

Clipul de mai jos ne va șoca și amuza deopotrivă, făcându-ne să ne gândim la renumitul spirit balcanic – a se observa sanitarul la bustul gol și cu țigarea între dinți, în timp ce cară un nefericit cules de pe pistă – dar și la cât de mult au evoluat cursele în treizeci de ani sau cât de mult a evoluat societatea noastră. Pentru că unii dintre noi erau copii la acea vreme și prin urmare își aduc aminte că aceste lucruri chiar se întâmplau pe bune.

Și în România, pentru prea mult timp, competițiile de motociclism viteză se desășurau pe pistele aeroporturilor, pe dale de beton, printre baloți de paie și cauciucuri, cu spectatorii plasați pe margine, la câțiva metri de concurenți, fără absolut nici o demarcație. De fapt, eu chiar îmi aduc aminte, de o etapă de pe Aeroportul Târgu-Mureș, la finalul anilor 90, în care, nu doar că spectatorii stăteau pe margine ci o parte, cei mai curajoși (și inconștienți) au intrat pe axul pistei. Așa, s-au format două culoare de spectatori, iar printre ele cei mai rapizi motocicliști ai epocii, accelerau în blană.

De altfel, baloții de paie au fost cauza și accidentului masiv surprins în acest clip, la startul clasei 125. Istoria a consemnat că piloții au cerut îndepărtarea acestor baloți, care au cauzat o căzătură în pluton cu doar o săptămâna înainte, tot în primul viraj, cu ocazia Campionatului European, desfășurat pe același circuit. Evident, nu i-a băgat nimeni în seamă, iar rezultatul se poate vedea.

Incidentele și chiar tragediile abundă, într-un teatru al absurdului: un fotograf traversează pista cu nonșalantă, echipa de intervenție medicală ridică un pilot luându-l de cască, motociclete fără pilot pătrund pe câmp și bagă groaza în spectatori, care se aruncă pe unde pot pentru a se salva și lista ar putea continua.

Cert este că în această epocă dubioasă după standardele de azi, Giacomo Agostini, Freddie Spencer, Eddie Lawson, Wayne Garnder și lista ar putea continua, adică, toată floarea cea vestită a apusului a concurat aici, atât de aproape de România.

foto: Wikipedia, „Gita and Glisa” via Automotodrom Grobnik

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account