Cursele de motociclete bagger ajung din acest an în Europa

Cursele dedicate motocicletelor bagger au fost mereu privite cu o doză de fascinație și curiozitate de către europeni.

Curiozitatea ne va fi satisfăcută din acest an grație Cupei Europene Bagger Racing. Artizanul acestei competiții este nimeni altul decât Ruben Xaus, faimosul pilot WSBK și MotoGP al anilor 2000.

În 2024, Ruben s-a întors în competiții câștigând Bagger Racing League la prima sa participare. Competiția face senzație în Statele Unite ale Americii, fiind extraordinar de populară. Pasiunea pentru curse dar și instinctul de antreprenor l-au determinat pe spaniol să semneze un acord de obținere a drepturilor de organizare a competiției în Europa. Astfel, Cupa Europeană Bagger Racing va fi organizată cu susținerea Federației de Motociclism din Andorra, sub egida FIM Europe.

Kyle Wyman îi arată lui James Rispol varianta mai “fun”, pentru acest viraj, călare pe Harley-Davidson Factory Racing Road Glide. Poza nu a fost făcută peste Ocean ci chiar pe Circuit de Barcelona-Catalunya,la sfârșitul lunii noiembrie. Turele de circuit făcute de piloți legendari precum John Hopkins și Randy Mamola au fost, iată, mai mult decât un simplu „PR Stunt”. Totul era calculat!

Cupa va fi deschisă tuturor mărcilor care oferă motociclete tip bagger, permițând astfel producătorilor dar și preparatorilor să concureze într-o competiție care nu a mai fost întâlnită în Europa. Iată lista motocicletelor admise în Cupă:

  • Harley Davidson Street Glide
  • Harley Davidson Road Glide
  • Harley Davidson Road King
  • Harley Davidson Ultra
  • BMW R18
  • Honda Goldwing
  • Kawasaki VN Voyager
  • Suzuki Intruder
  • Yamaha Star Cruiser
  • Moto Guzzi MGX 21
  • Moto Guzzi California
  • Triumph Rocket
  • Ducati Diavel V2
  • WYCHE Motorcycle

Marius Băcilă parte pregătit de o cursă de baggere. Redactorul nostru șef nu și-a ascuns atracția față de acest BMW R 18 Roctane. Mai trebuie ceva buget, permisiune de la doamna Băcilă și am plecat la curse!

Ruben Xaus:Sunt convins că acest campionat poate reprezenta o valoare adăugată pentru evenimentele în cadrul cărora va fi găzduit, ridicând nivelul de divertisment și interesul generat. Suntem în procesul de definire a calendarului, care va include principalele țări europene. Regulamentul va fi simplu și deschis pentru toată lumea. Ne dorim ca motocicliști înscriși în campionat să se distreze și să îi distreze (n.r. pe privitori)”.

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account