Duel dement la Red Bull Romaniacs: monştrii de 1200 cmc, BMW R nine T Touratech vs. KTM 1090 Adventure

Red Bull Romaniacs este Red Bull Romaniacs pentru că reuseşte mereu să surprindă şi să împingă graniţa lucrurilor definite drept extreme, atunci când e vorba despre motociclism off-road,o preocupare deja extremă pentru omul de rând… Trebuie să fie foarte greu să faci acest lucru, pentru că „lucrurile extreme” care se întâmplă la Sibiu riscă să se aşeze într-o matcă a lor şi publicul să se obişnuiască şi competiţia să intre, paradoxal, într-o rutină. Ceva de genul: mda, cei mai buni piloţi de extrem enduro din lume vin şi fac lucruri nemaipomenite la Red Bull Romaniacs, dar hei, de peste un deceniu tot fac asta… Mai ales ca jurnalist moto care le-a văzut pe toate rişti să te blazezi şi să uiţi de magia implicată în Red Bull Romaniacs.

bmw touratech

Iată că Red Bull Romaniacs reuseşte să uimească încă o dată, adică să facă un upgrade valurilor de uimire pe care ni le administrează de atâţia ani deja. Cum naiba să vii cu un KTM 1090 Adventure, chiar şi modificat, din Mattighofen până la Sibiu şi apoi să concurezi la Red Bull Romaniacs? Serios! Voi vă daţi seama ce înseamnă asta? La ce nivel ultra-suprem-super-zen-master a ajuns Chris Birch, de a) poate veni cu o asemenea idee şi b) evident, o va pune în practică?

Iar Chris Birch avea nevoie de un rival pe măsură. Intră în scenă experimentatul Gerhard Foster, care îi va replica riderului din Noua Zeelandă cu un BMW R nineT (1200) bazat pe prototipul Touratech R9X 7, care va fi adus însă cu camionul la Sibiu. Palmaresul celor doi rideri, traineri profesionişti de enduro, este impresionant: germanul este fost pilot de uzina BMW si a terminat de cinci ori in top 10 Red Bull Romaniacs, la clasa Gold. Chris a fost pe podium de cinci ori la Red Bull Romaniacs şi chiar în postura de câştigător, în 2010! 

Chris Birch

Competiţia celor doi va fi practic o competiţie în interiorul competiţiei, dar şi organizatorii sunt curioşi dacă în primul rând vor ajunge la finiş! Iată şi mai multe informaţii despre ediţia cu numărul 14 a Red Bull Romaniacs, primite direct de la organizatori:

Editie record – 49 de natiuni

Cea de a 14-a editie a Red Bull Romaniacs va debuta pe 25 iulie cu deja traditionalul Prolog din centrul Sibiului. Raliul este si in acest an etapa reper a Seriei Mondiale de Hard Enduro, care mai include curse in Brazilia, Austria, Turcia, Polonia si Africa de Sud.

La aceasta editie sunt inscrisi rideri din 49 de tari, Marea Britanie fiind iarasi cap de afis cu 96 de rideri, printre care si recordmanul Graham Jarvis (5 titluri), Jonny Walker ( 2 titluri) si noua senzatie din hard enduro, Billy Bolt.

Australia ocupa locul doi, iar top 5 este completat de Germania, Austria si Noua Zeelanda, de la antipozi venind 27 de concurenti.

O serie de rideri romani au decis sa isi masoare puterile la ei acasa cu cei mai buni din lume la categoriile la care ruleaza. Mani Gyenes ramane la decizia de a concura doar la clasa Silver, avand in vedere ca el se concentreaza pe un sport cu totul diferit, respectiv rally-raid. Satmareanul va lua startul pentru a 14-a oara; pana acum are un procentaj start-finis de 100%, avand in palmares inclusiv doua titluri la Expert Team, finisuri la clasa Gold si podiumuri la Silver.

Zsolt Varga este una dintre sperantele hard enduroului romanesc, fiind unul dintre riderii care are potential ca peste cativa ani sa termine raliul in top 5 la clasa Gold (cel mai dificil traseu). Pana atunci isi  propune sa incheie editia din 2017 tot pe traseul clasei Gold.

Atmosfera prolog editie 2016, duel Jonny Walker - Billy Bolt, foto Tibi Hila

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account