Honda a prezentat o sportivă electrică la Beijing Motor Show. Deocamdată conceptul nu poartă vreun nume, dar este în mod evident inspirat de conceptele EV Fun și EV Urban prezentate în toamnă la EICMA.
Momentan știrea a trecut destul de discret pe sub radarul presei moto mondiale, însă, se pare că aceste vești vor fi din ce în ce mai dese. Aceasta deoarece Honda are în plan să lanseze 30 de vehicule electrice pe două roți până în 2030.

Honda EV Fun
Sportiva electrică cu carenaj transparent pare să fie un hibrid între cele două concepte. Partea posterioară, care include bascula, cadrul dar și bateria par a fi transplantate direct de la EV Fun, dar partea anterioară, ascuțită, însă lucrată cu semnficativ mai multă atenție la detalii, vine de la EV Urban. Dar, spre deosebire de acesta ea expune privirilor furca. Pe roata față apar două discuri duble cu etrierii montați radial, în locul discului permiteral, așa cum regăseam pe „vechile” motociclete Buell.

Honda EV Urban
Putem doar specula și pe marginea performanțelor viitoarei sportive electrice de la Honda. Atunci când au prezentat EV Fun și EV Urban, japonezii au spus că motocicletele concept sunt compatibile cu încărcătoarele CCS2, utilizate deja pentru automobile și că vor avea o autonomie de aproximativ 100 de kilometri, surficient pentru un uz urban. Probabil, atunci când va fi lansată, ceea ce este foarte probabil să se întâmple ținând cont de strategia Honda, sportiva electrică va respecta acest șablon.