Există indicii că Honda ar pregăti o motocicletă cu motor V4 de 1.000 cmc, care s-ar potrivi în gama supersportivelor între CBR1000RR și exoticul RC213V-S.
Aceste indicii încep cu faptul că Tetsuo Suzuki, CEO-ul Honda (ironic, știm), a recunoscut că, în funcție de comenzile pe care le vor primi pentru RC213V-S, Honda ar putea să producă încă un model cu motor V4, mai ieftin decât exotica derivată din modelul de MotoGP. E foarte probabil ca noul model să poarte denumirea consacrată RVF: Honda a avut grijă să păstreze marca înregistrată în Europa, deși n-a mai produs demult modele cu această particulă și, de curând, a înaintat o cerere de a înregistra numele și în Australia.
Toate patentele înregistrate de Honda pentru noul model au fost realizate în 2014, la circa doi ani după RC213V-S. Astfel, versiunea de serie (dacă se va produce) ar putea fi prezentată la finele anului 2016, iar producția ar putea începe în 2017. Adică ar apărea chiar când seria limitată de RC213V-S se va încheia și la fix 25 de ani de la lansarea legendarei NR750.
Luna aceasta, Honda a înregistrat nu mai puțin de cinci patente legate de o motocicletă de stradă cu motor V4, iar acestea duc cu gândul în mod clar la un derivat al lui RC213V-S. Dar, deși motorul arată asemănător, restul motocicletei e complet nou. Cea mai evidentă diferență este la nivelul cadrului. Unul dintre motivele pentru care RC213V-S este o motocicletă atât de scumpă este cadrul sudat manual și realizat de aceeași echipă care produce motocicletele de MotoGP. Odată ce acesta ar fi înlocuit cu un cadru produs în mare serie, iar suspensia de competiție ar fi înlocuită cu ceva mai simplu, prețul motocicletei ar putea scădea semnificativ.
Noul cadru seamănă cu cel de pe Ducati Panigale, fiind de tip monococă turnată din aluminiu. Ca la Ducati, structura principală joacă și rolul de airbox, iar motorul este element portant.
Patentele explică felul în care cadrul/airbox-ul vor fi turnate ca o singură bucată. Fără grinzi ale cadrului în lateralul motorului, motorul în sine devine cea mai lată piesă a motocicletei, reducând suprafața frontală. Cadrul turnat permite și folosirea unei prize ram-air care trece prin lagărul furcii, o soluție destul de obișnuită la supersportivele moderne, dar care nu este folosită pe RC213V-S.
Cei de la Honda susțin că vechiul Fireblade se va produce în continuare, deși se pare că nu există planuri concrete de dezvoltare a modelului după 2017. Dacă acest RVF ar intra în producția de serie, ar deveni un superbike mai performant, mai exclusivist și mai scump decât CBR1000RR, la fel cum era RC45 față de CBR900RR cu 20 de ani în urmă.