KTM aduce întăriri pe segmentul supermoto. Austriecii tocmai ce au prezentat KTM 125 SMC R și KTM 390 SMC R.

Austriecii au renunțat la designul împins la extrem, care caracterizează majoritatea modelelor mai mari. Iată un supermoto care pare să împace aspectul clasic cu tușele moderne de design. Sistemul de evacuare a fost anume proiectat încât să nu necesite o tobă finală „clasică”. Rezultatul? Două kilograme în minus!
Ați observat poate că nu am scris aproape nimic despre perioada dificilă prin care trece KTM. Ne-am mulțumit să menționăm pierderile declarate de companie în toamna anului trecut. Ce a urmat este cunoscut de către toți cei care sunt cât de cât în contact cu lumea moto. Și cum toată lumea face analize în ziua de azi, am preferat să ne concentrăm pe alte materiale, mai pozitive.

Tipic KTM.
Care este sensul să inventariezi pierderile austriecilor, diminuările de personal, de programe competiționale, furnizorii nevoiți să închidă porțile? Mai ales când observi că reacțiile de tipul „așa le-a trebuit” tot nu au dispărut din arsenalul gândirii colective.

Tipic KTM secventa 2.
Dar, dacă tot am ajus pe acest teren alunecos, unul dintre curentele de opinie care mi-a atras atenția este cel potrivit căruia austriecii prea s-au concentrat pe motociclete „bombastice”. Dacă totul e un scalpel, un prădător, un pistol mitralieră Uzi, iată, riști din punct de vedere economic să te tai în ascuțisul propriilor arme. Jucăriile scumpe costă și se adresează unei nișe reduse. Mai ales acum când lumea vrea motociclete simple, care să coste puțin și să nu fie așa cum spunea o cititoare, „Iphone-uri pe două roți”.

Tipic KTM, secvența 3.
Plus că totul s-a întâmplat atât de rapid. Doar acum un an mă mustram că nu m-am gândit să cumpăr niscaiva acțiuni la Pierer Mobility, desi cochetez cu lumea motociclismului de atâța vreme, iar acum îmi reconfirm o idee de „Average Joe”, cum că, dacă vrei nepărat să pierzi niște bani, ia și bagă-i la bursă, joacă-te puțin de-a „investitorul”. Sau, poate tocmai acum e momentul să cumperi acțiuni la KTM, după principiul – discutabil și el – buy low sell high. Domnul Pierer chiar nu pare genul de om care să se lase răpus.

„Cascadorie” chintesențială pentru KTM. Se vede că și la nivel de brand dacă o ții doar în drifturi, wheelie-uri și burn-out-uri (3 motociclete care diferă ca și culoare erau în gamă la un moment dat, vorbim de KTM + Husqvarna + Gas Gas) pot apărea probleme. Arta este desigur, să treci peste.
În fine, ideea acestor mici supermoto-uri are potențialul de a participa la redresarea mărcii. Să vedem despre ce este vorba.
Cu roti de 17 inch și suspensii cu cursă lungă, 125 SMC R și 390 SMC R sunt foarte asemănătoare ca și aspect, dimensiuni și componente, un lucru de așteptat. Ne vom concentra asupra modelului de 399 cmc, care iată, vine deja ca și concurent pentru Suzuki DR-Z4SM. Acesta nici nu a fost încă lansat pe piață dar deja consensul e că se va vine bine.
Propulsorul monocilindric LC4c, întâlnit pe noua gamă Duke, cu intervale de service de 10.000 kilometri, este montat în cadrul tip trellis ajuns la a treia genereție, caracteristic tot modelelor Duke. Unghiul de fugă, jugul triplu, suporturile subcadrului și profilul de rigiditate sunt anume proiectate pentru uz supermoto.
Cadrul este proiectat pentru un spațiu mai mare pentru pachetul de radiatoare, cu plasamentul scărițelor optimizat pentru o conducere „agresivă” în stil supermoto. Vedeți, din nou „agresiv”, așa cum le place oamenilor în portocaliu.
Subcadrul a fost și el optimizat pentru a acomoda o șa lungă și a lucra cu un mono-amortizor cu cursă lungă. Bascula este derivată din modelele Adventure de cilindree mică. Ambele modele primesc o furcă WP APEX de 43 mm, tip open cartridge, ce oferă o cursă de 230 mm. Cea de KTM 390 SMC R este reglabilă pe compresie și revenire, cu 30 de clicuri, în timp ce furca de pe KTM 125 SMC este presetată din fabrică. Pe spate, regăsim un amortizor WP APEX cu cursa de 230 mm, reglabil pe revenire cu 20 de clicuri pentru KTM 390 SMC R și preîncărcare reglabilă cu o unealtă. Amortizorul KTM 125 SMC R nu este reglabil pentru revenire, dar are preîncărcarea reglabilă cu o unealtă.
Jantele de 17” au anvelope cu dimensiunile de 110/70 R17 și 150/60 R17, există spițe pentru modelul 390 SMC R, care e vine echipat cu Michelin Power 6, în timp ce KTM 125 SMC R este echipat cu roti turnate. Ambele motociclete au câte un disc de 320 mm pe față și unul de 240 mm pe spate.
Cutiile de viteză cu șase trepte sunt dotate cu ambreiaj tip slipper, pot primi sistemul Quickshifter+, există moduri de pilotaj cu funcție de memoroe pentru modelul de cilindree mai mare, moduri ABS supermoto și supermoto +. Ambele modele vin cu bord TFT cu conectivitate Bluetooth și lumini LED. KTM nu a făcut încă nici o mențiune legată de preț, dar ne putem așepta ca acesta să fie dezvăluit în curând. Așadar, cronometrul ticăie pentru KTM, iar austriecii își joacă cu atenție cărțile. Que Sera, Sera !