Lansarea noului Triumph Speed Triple este aproape

La mai bine de 24 de ani de la debutul modelului Triumph Speed Triple, constructorul britanic se pregătește să arunce pe piață o nouă variantă a roadsterului tricilindric. Ultima actualizare a modelului a avut loc în 2016 și a consolidat poziția nakedului pe piața moto internațională.

Triumph a lansat recent un video pe canalul oficial de Youtube care îi pune față în față pe multiplul campion Carl Fogarty și pilotul de la Isle of Man TT Gary Johnson. Aceștia sunt în șaua unui Speed Triple care pare cu mult diferit față de ce avem momentan pe piață. Având în vedere concurența mai proaspătă și faptul că anul trecut în octombrie Triumph testa un roadster în Spania, ne așteptăm ca dincolo de fumul cauciucurilor să fie noul Speed Triple.

Nu știm cât de modificat va fi motorul (ultima actualizare a presupus 104 modificări tehnice, fără modificarea cilindreei), dar am observat în acest video jante noi cu 5 spițe, sisteme de evacuare de la Arrow, un bord digital TFT, componente din fibră de carbon și faruri LED.

Este de așteptat ca Triumph Speed Triple să vină pe piață în cel puțin două variante: R și S. Nu este exclus să avem și o versiune mai exclusivistă, RS. Așadar, ne așteptăm la mai multă fibră de carbon, suspensii Ohlins, etriere Brembo sau quickshifter.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account