Noul bicilindru de 750 cmc de la Royal Enfield, declarat „iminent” de presa moto!

Mai întâi au fost britanicii de la MCN, care l-au surprins anul trecut în Spania, instalat într-un Continental GT, iar de curând, indienii de la Team-BHP s-au întâlnit cu aceeaşi „struţo-cămilă”, chiar la ei prin ţară. Desigur, există multe modificări faţă de curenta versiune a lui Continental GT, fiind limpede că noul propulsor bicilindric va anima o motocicletă cu totul şi cu totul nouă. Dacă actualul Continental GT, cu al său propulsor de 500 cmc, are cauciucuri 110/90 R18 şi 130/70 R18,  după ceea ce se vede în imagini, noua motocicleta va rula pe jante de 17 inch şi cauciucuri mai “serioase”, cu secţiuni de 120 şi respectiv 160 mm.

royal enfield 750

Noul motor va produce în jur de 50 de cai putere, iar după cei care l-au şi auzit funcţionând, elă sună atât de bine, încât arborele cotit trebuie musai să fie la 270 de grade. Totodată, chiar dacă primul model de test avea carburatoare, ţinând cont de atunci a apărut un nou Himalayan, ce respectă normele Euro4, nu e exclus ca noul Continental să vină direct cu injecţie. Cu siguranţă, motocicleta va fi o apariţie interesantă, într-o nişă în  care în prezent jucătorii sunt Harley Davidson Street 750 şi Triumph Street Cup. Rămâne de văzut când ea va fi prezentată oficial.

2

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account