Omul care dă startul în Isle of Man TT s-a pensionat!

Poate te întrebi cine e tipul ăsta și de ce este el atât de important!

Ei bine, atunci când iei startul la Isle of Man TT, cu siguranță nu ești un motociclist oarecare, chiar și dacă nu ești sportiv profesionist. Iar atunci, omul care te bate pe umăr înainte de a îți lua viața în propriile mâini, cu siguranță nu poate fi un oarecare. Am dori să nu sune atât de dramatic, dar pentru unii, a fost ultima bătaie prietenească pe umăr de care s-au bucurat în această viață!

Numele său este Paul Kermode, iar la 79 de ani, rezidentul Insulei Man a socotit că a venit timpul să lase altcuiva această sarcină. În ultimii 15 ani, Paul Kermode a dat startul fiecărei curse TT și Manx Grand Prix, dar implicarea sa se duce înapoi în timp până în 1954, atunci când s-a oferit voluntar să se ocupe de tabela de marcaj a competiței.

Nu e totuna să fii omul care îl „îmbărbătează” pe John McGuinness…

Iar aceasta este o altă piese de istorie. Tabela de marcaj a fost folosită până în 2020 pentru a afișa timpii, vitezele medii și pozițiile piloților, aceste informații fiind scrise de mână, tur de tur de către tineri voluntari din Insula Man. La această ediție s-a optat pentru o soluție temporară, vechea tabelă de marcaj devenind ireparabilă din cauza coroziunii, dar organizatorii au pregătit o surpriză pentru 2023.

Întrucât tradițiile sunt cele care fac din Isle of Man TT un eveniment atât de special, pentru anul viitor va fi pregătită o structură care va îmbina armonios elementele clasice cu cele moderne.

Ultimul act al Paul Kermode s-a bucurat de o frumoasă coincidență: a fost al o sutălea start pentru John McGuinness. De 23 de ori câștigător la Isle of Man, McGuinnes însuși i-a urat pensionare plăcută lui Paul Kermode.

Paul Kermode a declarat jurnaliștilor de la MCN că va putea fi găsit undeva pe marginea circuitului, urmărind liniștit cursele…

foto – via MCN

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account