Tom Cruise face școală de wheelie pe BMW G 310 GS

Actorul care joacă rolul eroului din seria Mission Impossible participă la cursurile unei școli de wheelie.

Unele dintre cele mai spectaculoase (deși nu tocmai realiste) scene cu motociclete din filme se găsesc în peliculele din seria Mission Impossible. Sunt de neuitat scenele din primele filme, cu Triumph Speed Triple, la fel ca urmărirea din episodul Rogue Nation cu motociclete BMW.

În următorul capitol din serie, al șaptelea la număr, Tom Cruise reia rolul invincibilului agent Ethan Hunt. Pozele din culise îl arată pe actorul american în plin wheelie spectaculos. Atât de spectaculos încât se pare că este necesar un cadru de susținere pentru motocicletă. Pe internet se discută dacă aceste roți ajutătoare sunt necesare pentru filmarea propriu-zisă a scenei, sau sunt un ajutor de wheelie pentru Tom Cruise, care este cunoscut pentru faptul că își face singur cascadoriile și se pune adesea în pericol pentru a reuși.

Dar, cel mai degrabă, este vorba de cursuri la o școală de wheelie. Actorul a fost surprins la Dunsfold, în Marea Britanie,  în șaua acestui BMW G 310 GS cu „roți ajutătoare”. Pentru a vedea rezultatul antrenamentului de mers pe-o roată, va trebui să așteptăm să apară filmul, care este așteptat în vara lui 2021.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account