Yamaha brevetează display-ul în oglinzile retrovizoare

Brevetul înregistrat de Yamaha se referă la folosirea radarelor față și spate, cu oglinzile retrovizoare pe post de display-uri suplimentare.

2021 a fost pentru BMW, Ducati și KTM anul introducerii tehnologiei radar și al sistemelor legate de aceasta, precum pilotul automat adaptiv și detectarea obiectelor din unghiul mort, dar tehnologia aflată la baza acestor soluții este mult mai avansată și pașii viitori sunt deja pregătiți, așteptând doar introducerea în producția de serie. Unele dintre sistemele de siguranță pot ajunge până la punctul la care devin obligatorii prin lege, cum a fost cazul acum câțiva ani cu sistemul ABS.

Din 2015, unii producători de motociclete fac parte din Connected Motorcycle Consortium, o asociație care a apărut pentru dezvoltarea de soluții standardizate care intră sub umbrela C-ITS (Cooperative-Intelligent Transportation Systems), cu scopul de a îmbunătăți siguranța și eficiența motocicletelor. BMW, Honda și Yamaha sunt fondatorii acestui consorțiu.

Una dintre limitele soluțiilor tehnologice care implică avertizarea pilotului în caz de pericole este dată chiar de interfața om-motocicletă, adică de modul în care un eventual sistem ar putea să-l avertizeze pe pilot de un pericol sau un eveniment. De exemplu, într-un caz banal, depășirea limitei de viteză. Sigur, ar fi suficient un simbol pe bord, dar, dacă adăugăm simboluri pentru diversele alte evenimente și pericole (de exemplu un vehicul care se apropie rapid din spate, indicarea limitei de viteză pe drumul parcurs, alerta pentru un pieton care traversează în unghiul mort etc.) bordul s-a umple rapid de informații și urmărirea lor ar deveni ineficientă.

O soluție găsită de Yamaha a fost folosirea oglinzilor retrovizoare pe post de display suplimentar. Soluția, evidentă din desene, este destul de simplă și aplicarea pe o supersportivă precum Yamaha R1 subliniază cât de aplicabilă este pe alte motociclete, cu mai mult spațiu la bord. Practic, display-uri amplasate în interiorul oglinzilor retrovizoare s-ar ilumina cu simboluri care semnalizează diverse evenimente notabile pentru pilotaj (de la depășirea vitezei legale până la riscul unei coliziuni, posibilitățile fiind foarte multe). Aceste simboluri ar fi subliniate de o fâșie de leduri care s-ar ilumina în diferite culori pentru a semnaliza nivelul de urgență și de periculozitate al avertismentului, toate acestea departe de bordul plin deja de informații. Evident, pentru ca sistemul să poată detecta pericolele, trebuie să existe radar sau camere video care au rol de senzori. Brevetul menționează aparate radar în față și în spate.

Ideea pare foarte fezabilă, tehnologiile existând deja și fiind testate în lumea auto-moto.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account