Yamaha Ténéré 700: cât costă și cum se poate comanda

Yamaha Ténéré 700: cât costă și cum se poate comanda

S-a publicat, în sfârșit, prețul uneia dintre cele mai așteptate motociclete ale anului 2019: Yamaha Ténéré 700. Modelul de serie a fost prezentat la EICMA 2018 cu mare fanfară, dar, deși s-au anunțat toate datele tehnice importante, nu s-a comunicat prețul și nici momentul exact când urma ca motocicleta adventure de cilindree medie din Iwata să fie disponibilă pentru cumpărare.

Yamaha Ténéré 700 este o motocicletă adventure cu un aer simplu și pur, echipată cu motorul CP2 cu doi cilindri paraleli, care echipează naked-ul MT-07. Motocicleta va fi disponibilă începând din această vară, la prețul interesant de 9.690 de euro (preț promoțional, valabil doar până la 31 iulie). La acest preț, ne putem aștepta la cifre de vânzări impresionante pentru Ténéré 700, mai ales pe piața europeană, unde motocicletele adventure sunt în mare vogă.

Începând din 27 martie, ora 15:00 (ora României), până pe 31 iulie 2019, Yamaha va activa sistemul de precomenzi online, la prețul promoțional special de 9.690 de euro. Primele comenzi vor fi livrate în luna iulie 2019 și ordinea comenzilor online va determina și ordinea livrărilor. Sistemul le va permite clienților să confirme comanda la dealerul lor Yamaha într-un interval de 14 zile de la precomand online, urmând să le fie rezervată propria Yamaha Ténéré 700, cu toate opțiunile posibile.

Motocicleta va fi disponibilă în două versiuni: cu putere normală, sau limitată la 35 kW (48 CP), pentru deținătorii de permis A2. Culorile disponibile sunt trei la număr: Ceramic Ice, Competition White sau Power Black. După livrarea motocicletelor comandate online, Yamaha va începe să livreze noua Ténéré 700 la dealeri în regim normal începând cu luna septembrie, la prețul standard de 10.000 de euro.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account