Yamaha TMAX și TMAX Tech Max evoluează din nou prin modelele 2025!

Pentru 2025, TMAX va avea un aspect nou, dinamic, cu o parte frontală mai bine definită, precum și asistență îmbunătățită pentru pilot și un tablou de bord mai sofisticat. TMAX Tech MAX va dispune de un finisaj premium care îi subliniază statutul său de scuter „cult”.

Motorul cu doi cilindri de 560 cmc și sistemul de evacuare au fost rafinate, cel mai recent TMAX respectând standardul EURO5+, ceea ce face ca acest scuter sport, din categoria de permis A2, să fie adecvat pentru zonele urbane cu emisii reduse din orașele europene. Cu o putere maximă de 47 de cai produsă la 7.000 rpm și cuplu maxim de 55 Nm la 5.250 rpm, TMAX este conceput pentru a oferi oriunde și oricând o călătorie incitantă.

Setările ambreiajului centrifugal sunt modificate pentru a permite accelerarea lină la pornirea de pe loc, iar noul design al pâlniei de admisie produce un sunet mai clar și mai delicat atunci când accelerația este complet deschisă.

Acest scuter sportiv a fost mereu revoluționar din punctul de vedere al stilului și tehnologiei, iar noul model este dotat cu sistem de ABS pentru viraje.

Dezvoltat inițial pentru motocicletele Supersport de la Yamaha, controlul frânării (BC) funcționează împreună cu sistemul ABS al TMAX pentru a reduce la minimum alunecarea frânei în timpul frânării puternice sau când se rulează în condiții de tracțiune redusă. Activat de o unitate de măsurare inerțială (IMU), sistemul de control al frânării este conceput pentru a oferi cea mai confortabilă performanță de frânare la viteze, unghiuri de înclinare și condiții de drum variate.

TMAX este dotat, de asemenea, cu D-MODE, care permite pilotului să selecteze nivelul dorit de putere al motorului, pentru a se potrivi pilotării pe drumuri urbane sau pe autostradă, precum și sistemul de control al tracțiunii, care moderează puterea roții din spate pe suprafețe alunecoase sau instabile.

Modelul 2025 prezintă un nou design dinamic al părții frontale, cu faruri duble restilizate și lumini de poziție integrate, care oferă un aspect mai sportiv și mai rafinat, recunoscut instantaneu ca fiind TMAX. Carenajul frontal puțin mai scurt decât precedentul este, de asemenea, nou și este creat pentru a genera un aspect compact, cu masa concentrată în partea centrală. Carenele laterale de tip bumerang sunt restilizate, iar toba plasată lateral și orientată în sus.

Tabloul de bord TFT de 7 inch este optimizat și oferă trei configurații de ecran, iar conectivitatea a fost îmbunătățită permițând piloților să redea muzică și să vizualizeze SMS-uri, să primească apeluri și notificări de e-mail, prin aplicația MyRide. Aceasta oferă acces la numeroase funcții și servicii, precum jurnal de pilotaj, locația parcării, consum de combustibil, rute parcurse și multe altele, adăugând o altă dimensiune experienței de pilotaj și permițându-i proprietarului să ia decizii în cunoștință de cauză.

Piloții TMAX pot accesa navigația Garmin cu hartă completă, prin aplicația Garmin Motorize, disponibilă pentru descărcare pe un telefon Apple sau Android*. Pe lângă funcțiile de navigare, această aplicație permite piloților TMAX să vizualizeze informații privind traficul, vremea și puncte de interes, planificarea fiecărei călătorii devenind mai ușoară și mai eficientă. Navigația Garmin cu hartă completă este disponibilă gratuit pentru modelele TMAX eligibile, dar nu este disponibilă în toate țările. Unele caracteristici de navigare nu sunt disponibile în toate țările.

TMAX Tech MAX prezintă toate optimizările întâlnite la TMAX 2025 și este dotat, de asemenea, cu o gamă de tehnologii suplimentare, precum și cu caracteristici unice și un finisaj exclusivist.

Oferind o cursă de 110 mm, parbrizul este reglabil electric, există manșoane și șa încălzită,  pentru utilizare pe tot parcursul anului. Pe lângă D-MODE, sistemul de control al tracțiunii și noul sistem de control al frânării, TMAX Tech MAX este dotat și cu regulator de viteză, ceea ce îl face ideal pentru călătorii mai lungi. O altă caracteristică exclusivă modelului TMAX Tech MAX este suspensia spate reglabilă, care permite piloților să introducă setările potrivite diferitelor sarcini.

Pentru un plus de comoditate, există un sistem de monitorizare a presiunii din pneuri (TPMS) care alertează pilotul cu privire la orice pierde de presiune în pneuri, iar comutatoarele de pe ghidon iluminate din spate și roțile prelucrate prin forjare speciale consolideaz caracterul premium a TMAX Tech MAX, disponibil în culorile Ceramic Grey și Dark Magma.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account