Dakar 2018: Evoluția lui Mani Gyenes în prima săptămână

Dakar 2018: Evoluția lui Mani Gyenes în prima săptămână

Sătmăreanul nostru preferat este pe locul 30 în clasamentul general, în ziua de odihnă a Raliului Dakar, după șase etape deloc ușoare.

Mani Gyenes pe plajele peruviene. © RallyZone – Edoardo Bauer

Mani Gyenes este pilotul român cu cel mai impresionant palmares în Raliul Dakar și anul acesta se află la a opta participare în cel mai lung și dificil raliul din lume. Sătmăreanul în vârstă de 33 de ani a avut parte de un debut destul de dificil în ediția de anul acesta, căci prima parte a raliului s-a desfășurat pe dunele imense ale deșertului Atacama, cel mai arid din lume.

Mani nu mai alergase în acest deșert de la ediția din 2012 a raliului și nu mai concurase pe dune înalte din 2016, când a avut parte de așa ceva în pentru câțiva kilometri în Raliul Marocului.

© RallyZone – Edoardo Bauer

În plus, stilul lui Mani este foarte calm și calculat, pilotul român nefiind genul care se avântă cu capul înainte, ceea ce i-a și adus șase finișuri în Raliul Dakar și un singur abandon până acum.

Așa că Mani a pornit lejer, fiind după locul 40 în prima zi, cu o specială foarte scurtă, apoi, în a doua zi, după o specială complicată de 267 km, a ajuns pe 35 la general.

Despre zilele a treia și a patra ne povestește chiar Mani:

„A treia zi a fost una destul de lungă (296 km de probă specială). Traseul a fost mai rapid decât cel din ziua a doua (cam 40 -50% a fost la fel ca cel din etapa a doua, doar că l-am parcurs în sens invers). Nu am putut să îmi măresc ritmul, am terminat pe 35, dar asta și pentru că am pierdut timp cu găsirea unui waypoint (punct GPS). A trebuit să mă întorc cam un km, pentru că, deși am fost aproape de el, nu s-a marcat și, ca să evit o penalizare, am revenit în zonă. Apoi m-au ajuns din urmă trei concurenți și am mers împreună cei 100 de km, câți mai erau până la finiș. În dune a fost destul de dificil pentru că a început să se încălzească și nisipul s-a făcut foarte fin.

În etapa a patra am avut cea mai lungă probă specială de până acum. Au fost 330 de km pe un teren cu un nisip foarte variat si 100 din acești km i-am facut în dune, unele la altitudini de peste 2.000 de metri. Startul a fost unul diferit (Marc Coma a vrut sa reediteze starturile care se făceau pe malul Oceanului Atlantic în ultimele etape ale edțtiilor din raliu care se terminau lângă Lacul Roz, din Dakar, Senegal). Am pornit de pe malul Pacificului aliniați în rânduri de câte 15 motocicliști, eu am plecat de pe a treia linie. A fost un start bun pentru că am pornit primul de pe linia mea și am reușit să nu stau în praful celorlalți concurenți. La km 180 al probei am lovit cu pinionul o piatră, însă nu s-a rupt lanțul și am putut continua.”

În a cincea etapă, San Juan de Marcona – Arequipa, Mani avea să aibă ceva probleme, după o căzătură destul de zdravănă, care l-a făcut să piardă ceva timp și care i-a dislocat puțin derulatorul de roadbook. Apoi, sătmăreanul nu a mai avut un ritm așa bun cum ar fi sperat, dar a reușit să ajungă cu bine la finiș, după o zi în care a stat 13 ore pe motocicletă, timp în care a parcurs peste 800 km.

Omul trage ce trage la Dakar, dar se mai și odihnește.

Astfel, Mani pleacă cu bine din deșertul Atacama, o zonă foarte dificilă, care a făcut victime notabile în prima săptămâna, printre care cel mai renumit nume ar fi cel al lui Sam Sunderland, câștigătorul de anul trecut.

În etapa a șasea, disputată în mare parte la altitudini mari, pe frig și umezeală, Mani a terminat cu al 31-lea timp și a ajuns astfel pe 30 în clasamentul general, dar următorii clasați sunt la doar câteva minute în fața românului.

Mai sunt opt etape până la finalul Raliului Dakar și al nostru Mani Gyenes își va arăta punctele forte spre final, când mulți dintre concurenți cedează într-un fel sau altul. Noi îi ținem pumnii și îl așteptăm acasă, să ne povestească!

Raliul Dakar pe MotoBikes, powered by Motul.

 

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account