Ducati și-a lansat echipa de MotoGP la sediul Philip Morris R&D din Neuchatel, Elveția. Echipa se numește acum Misson Winnow Ducati. Piloții se știau deja: Andrea Dovizioso și Danilo Petrucci. Motocicleta are acum mai mult roșu și mai puțin alb.
Din ce au povestit oficialii Ducati în cadrul prezentării, mai ales Gigi Dall’Igna, se înțelege că mai-marii de la Ducati se așteaptă ca piloții actuali să lucreze mai bine împreună, într-un parteneriat solid, în antiteză față de perioada în care Dovi și Lorenzo nu se înțelegeau deloc. Evident, în linii mari, poezia este cea pe care o cunoaștem și la care ne așteptăm la orice prezentare de echipă de nivel înalt: vrem să câștigăm campionatul, să câștigăm cât mai multe curse etc.
Dovizioso a menționat Argentina, Austin și Sachsenring drept pistele nefavorabile de anul trecut, plus o cursă sub așteptări la Sepang. Dar și el a observat că motocicleta Ducati este acum competitivă pe mult mai multe circuite decât era în trecut. „Am fost foarte competitivi, chiar ne-am luptat pentru primele poziții pe circuite care ne-au fost potrivnice în trecut,” a spus Dall’Igna. „Și pe cele pe care am fost competitivi, am continuat să fim competitivi și în 2018.”
Obiectivul lui Danilo Petrucci, atât autodeclarat, cât și precizat de Gigi Dall’Igna, este să câștige cel puțin o cursă de MotoGP, lucru pe care nu a reușit să-l facă până acum. Șeful echipei Ducati nu a dat prea multe detalii despre motocicleta din 2019, dar la aceste lansări rareori este vorba despre motocicletă, care e încă departe de a fi finalizată, cu atâtea teste rămase de făcut înainte de startul sezonului. La genul acesta de evenimente este vorba mai mult despre sponsori și despre culorile echipei pe anul 2019.
Dall’Igna a subliniat schimbarea de strategie în echipă referitoare la piloți astfel: „Unul dintre lucrurile pe care le-am schimbat este strategia referitoare la piloți. Am ales să trecem de la doi piloți care gândesc independent unul de celălalt și acționează fiecare în interesul său propriu, fără să ia în considerare binele echipei, la un sistem care, dacă este posibil, va încerca să optimizeze rezultatele echipei. Nu vorbesc despre ordine de echipă, ci despre sinergie în dezvoltarea motocicletei și despre setarea motocicletei în timpul weekendului de cursă.” Și oamenii de la Ducati vorbesc serios. Danilo Petrucci urmează să se mute aproape de unde locuiește Andrea Dovizioso, în Forli, ca să se poată antrena și pregăti împreună. În plus, Dovizioso l-a pus pe Petrucci în legătură cu o echipă de antrenori, doctori și psihologi alături de care s-a pregătit în ultimele câteva sezoane.
Danilo Petrucci s-a declarat surprins la modul plăcut de toate aceste schimbări: „Motivul tuturor acestor schimbări a fost să creem o camaraderie cu Andrea, cu ecihpa. Acum avem același doctor, același psiholog. Mi-a dat toate acestea și mi-a spus: «În ultimii ani, am progresat pentru că am lucrat cu oamenii ăștia. Acum sunt disponibili și pentru tine, pentru că cred că dacă vei fi foarte, foarte rapid anul ăsta, ți se va schimba viața. Deci nu ai nimic de pierdut.» Așa că eu am spus: «OK, dar de ce faci toate astea pentru mine? De ce îmi spui toate secretele tale?» Și mi-a spus: «Am și eu interesul meu aici, am nevoie de ajutorul tău. Poate la început tu ai nevoie mai mult de ajutorul meu, dar de la primul test voi avea nevoie de tine ca să am cu cine să mă compar, pentru că știu că tu ești foarte rapid în anumite situații și poți să mă ajuți. Așa că atunci când tu nu mergi bine, te pot ajuta eu, și ne putem ajuta reciproc, ne dăm împreună, de la antrenament de motocros până la MotoGP.»”
Petrucci a fost surprins de felul foarte inteligent în care se antrenează Dovizioso și, deocamdată, i-a copiat stilul. Se pare că Dovi nu se antrenează încontinuu, așa cum este obișnuit Danilo. „Când am început să lucrez cu Dovi, ne-am antrenat la el acasă cu motocicleta de motocros și la sală. Și mi-a spus: «Dar tu ce o să faci, o să participi la Olimpiadă sau la MotoGP?» Pentru că la mine era normal să mă antrenez trei ore pe zi. Acum n-am mai alergat din decembrie,” a spus Petrucci. „Dovi mi-a spus: «Nu trebuie să te concentrezi pe cantitate, ci pe calitate. Trebuie să te antrenezi mai puțin, dar mai intens, pentru ce ai nevoie.»” Petrucci și-a dat seama astfel că a greșit în trecut, când se antrena atât de mult încât ajungea la curse deja obosit.
Una dintre cele mai interesante părți ale prezentării a fost rolul mai important jucat de Philip Morris International, producătorul de tutun care a finanțat o mare parte din proiectele de GP ale celor de la Ducati, în lumea moto, și ale celor de la Ferrari, în lumea auto. Dar, de când există interdicția referitoare la sponsorizările din parte industriei tutunului, impusă de UE, în 2005, brandingul a dispărut de pe motocicletă și au rămas doar culorile roșu cu alb, care coincid în mod fericit cu culorile Ducati. Acum Philip Morris a găsit un nou mod de promovare, care ocolește în mod inteligent interdicția de promovare a produselor de tutun.
Într-un comunicat de presă care explică proiectul, numit Mission Winnow, PMI a explicat că obiectivul este să „construiască un viitor mai bun pentru cei 1,1 miliarde de oameni care fumează și pentru cei din jurul lor.” Mai explicit, scopuil este să-i convingă pe fumători să treacă de la țigările tradiționale la produse care sunt considerate mai puțin nocive, precum țigările electronice, în special sistemul iQOs de la PMI, care încălzește tutunul, fără să-l ardă.
Comunicatul de presă spune foarte explicit (cum era de așteptat) că Mission Winnow nu are scopul de a vinde sau promova un produs anume. „Nu este vorba despre un produs sau o marcă,” spun ei.