Belgianul Jeremy Van Horebeek (Yamaha) nu a avut noroc in etapa de Mondial de Motocros disputata pe teren propriu, la Lommel, week-endul trecut, accidentandu-se la fata in prima mansa, in timp ce se afla pe locul trei.
Van Horebeek a aterizat urat dupa o saritura pe care a terminat-o mai repede decat ar fi trebuit si s-a lovit cu fruntea de ghidon, taindu-se puternic deasupra sprancenei, o rana care a necesitat cateva copci. Belgianul a terminat mansa cu sangele tasnind din frunte, obtinand un loc sapte chinuit.
Van Horebeek a luat startul si in mansa a doua, desi nu se simtea foarte bine dupa lovitura, si a reusit un loc noua. Iata ce a declarat pilotul Yamaha dupa cursele de la Lommel:
„Din pacate am facut o greseala, desi in prima mansa ma simteam bine si aveam un ritm destul de bun. Credeam ca pot sa iau locul doi. Am aterizat prea scurt dupa o saritoare si m-am lovit cu fata de ghidon, iar de deasupra ochiului am inceput sa sangerez abundent. Nu eram foarte in largul meu in a doua mansa, dar suntem piloti, nu fotbalisti, asa ca am concurat, nu m-am gandit sa renunt.”
Iata de ce motocrosistii sunt considerati unii dintre cei mai duri sportivi de pe planeta. Respect!


























