Marc Marquez este aproape campion mondial pentru a șaptea oară, după ce a câștigat în mod magistral cursa clasei regină disputată la Buriram, în Thailanda. Cursa a fost foarte palpitantă, mai ales în a doua parte.
Marc Marquez, Andrea Dovizioso și, în mod surprinzător, cei doi piloți de uzină Yamaha păreau să fie favoriții la victorie după startul cursei, în care Marquez a plecat din pole-position, urmat de Rossi și de Dovizioso. Rossi a trecut la conducerea cursei destul de devreme, depășindu-l pe Marquez, apoi Dovizioso a condus o perioadă.
Dar lupta serioasă la clasa regină s-a lăsat așteptată, căci liderii rulau la un ritm fals, cu peste jumătate de secundă mai slab decât potențialul lor, pentru a conserva pneurile și a avea o marjă de performanță pe final de cursă, pentru atac. De aceea n-am văzut prea multe schimbări de poziție în top 6 o bună parte a cursei, deși riderii rulau grupat, destul de aproape unul de celălalt. Asta pentru că temperatura de la Buriram era foarte ridicată, mai ales la nivelul asfaltului, cu valori de peste 50 de grade Celsius.
La final, Vinales, care ajunsese al patrulea, l-a depășit pe coechipierul său și s-a ținut imediat în spatele luptei pentru victorie, care s-a dat între Dovi și Marquez. Acesta din urmă a încercat depășiri în mai multe rânduri, dar Dovi găsea o cale să revină. În cele din urmă, Marquez, învățând din greșeli, a reușit să facă depășirea în sectorul 3 al pistei, unde Dovizioso nu se simțea în largul său. Apoi, în ultimul viraj al ultimului tur, italianul de la Ducati a încercat o depășire disperată, de genul celor pe care le încerca însuși Marc Marquez de fiecare dată când ajungea la luptă cu Dovi în ultimul viraj. Dar Marquez a abordat situația cu înțelepciunea lui Dovi, așa că l-a lăsat pe italian să treacă, știind că va ieși larg și va pierde la reaccelerare. Așa s-a și întâmplat, astfel că Marc Marquez a obținut încă o victorie în acest sezon, distanțându-se la 77 de puncte față de Dovi în clasamentul general, cu patru curse rămase de disputat. Spaniolul de la Repsol Honda ar putea deveni campion mondial la etapa următoare, în fieful Honda, la Motegi, dacă nu pierde mai mult de 2 puncte față de Dovizioso în cursa din Japonia.
Piloții Yamaha au avut o cursă peste așteptări, deși condițiile pistei ar fi trebuit să-i dezavantajeze. Asta pentru că, în mod bizar, punctele lor slabe nu s-au manifestat atât de tare și nu în același mod ca până acum. Performanța de acum (locurile 3 și 4) ar trebui să le dea speranțe pentru viitor.
Iată rezultatele complete ale cursei din Thailanda:
Poz. | Nr. | Pilot | Moto | Diferență |
---|---|---|---|---|
1 | 93 | Marc MARQUEZ | Honda | 39’55.722 |
2 | 4 | Andrea DOVIZIOSO | Ducati | +0.115 |
3 | 25 | Maverick VIÑALES | Yamaha | +0.270 |
4 | 46 | Valentino ROSSI | Yamaha | +1.564 |
5 | 5 | Johann ZARCO | Yamaha | +2.747 |
6 | 42 | Alex RINS | Suzuki | +3.023 |
7 | 35 | Cal CRUTCHLOW | Honda | +6.520 |
8 | 19 | Alvaro BAUTISTA | Ducati | +6.691 |
9 | 9 | Danilo PETRUCCI | Ducati | +9.944 |
10 | 43 | Jack MILLER | Ducati | +11.077 |
11 | 29 | Andrea IANNONE | Suzuki | +15.488 |
12 | 55 | Hafizh SYAHRIN | Yamaha | +17.691 |
13 | 41 | Aleix ESPARGARO | Aprilia | +21.413 |
14 | 21 | Franco MORBIDELLI | Honda | +22.802 |
15 | 38 | Bradley SMITH | KTM | +23.628 |
16 | 45 | Scott REDDING | Aprilia | +23.804 |
17 | 17 | Karel ABRAHAM | Ducati | +32.507 |
18 | 10 | Xavier SIMEON | Ducati | +37.216 |
19 | 81 | Jordi TORRES | Ducati | +39.204 |
20 | 12 | Thomas LUTHI | Honda | +39.421 |
21 | 44 | Pol ESPARGARO | KTM | +53.388 |
22 | 30 | Takaaki NAKAGAMI | Honda | 2 Laps |
Not Classified | ||||
26 | Dani PEDROSA | Honda | 8 Laps |