Marc Marquez se operează din nou la umăr

Marc Marquez a ajuns în aceeași situație ca anul trecut, doar că de data asta la celălalt umăr. După o serie de căzături în acest final de sezon, s-a constatat că multiplul campion mondial va trebui să se opereze din nou.

Deși a ieșit campion mondial într-un stil absolut zdrobitor, la peste 150 de puncte de cel mai apropiat adversar, și a căzut mult mai puțin decât în anii trecuți, Marc Marquez s-a accidentat din nou pe final de sezon, de data aceasta la umărul drept. Cel mai probabil, campionul catalan se va opera zilele acestea, după ce va fi examinat mâine de maestrul ortoped Xavier Mir, la Barcelona.

Ieri, în prima zi de teste ale clasei mari de la Jerez, Marc Marquez a căzut într-un mod aparent banal, dar și-a dislocat umărul drept, pe care îl mai dislocase și anterior, în teribilul zbor de la Sepang, când a făcut un highside uriaș în Q2, în timp ce îl urmărea pe Fabio Quartararo.

Cam așa s-a întâmplat și anul trecut, când Marquez deja își disloca umărul stâng de fiecare dată când cădea, de la un punct încolo. Spaniolul nu a ezitat nici de această dată, așa că a decis să intre în operație cât mai repede. Dar mai întâi Marc și-a terminat treaba cu motocicleta 2020, făcând 14 tururi astăzi la Jerez, în prima parte a zilei, înainte ca sesiunea să fie întreruptă de ploaie. Campionul en-titre a fost cel mai rapid astăzi și al doilea în clasamentul combinat pe două zile.

Probabil că acesta a fost momentul când campionul en-titre și-a dislocat umărul la Sepang. Marquez îl urmărea pe Fabio Quartararo pe finalul sesiunii de calificări Q2.

Mâine, Marquez va fi consultat de doctorul Mir la Barcelona, apoi aproape sigur va fi operat, după care va urma o nouă perioadă de recuperare lungă și dificilă, în vederea sezonului viitor.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account