Cursa continuă după tragedia de la Barcelona. Marquez în pole-position

Competiția a continuat ieri în MotoGP, după tragicul eveniment care a dus la decesul lui Luis Salom, un rider în vârstă de 24 de ani. Comisia de Siguranță a MotoGP-ului s-a întrunit și s-a modificat traseul în zona în care a căzut Salom, pentru a elimina posibilitatea ca o asemenea căzătură să se întâmple din nou, cu consecințe grave.

marquez

Noul layout al circuitului i-a nemulțumit pe cei care pilotează motociclete Yamaha, dezavantajate de schimbarea unor viraje rapide în viraje lente și șicane, locuri în care Honda performează mai bine. Rossi și Lorenzo au protestat vizavi de schimbările efectuate, dar alți rideri, care au fost prezenți în Comisia de Siguranță, le-au tăiat macaroana foarte din scurt: „Ieri a fost ziua în care Valentino trebuia să-și asume responsabilitățile. Nu a fost nici măcar o dată anul acesta la Comisia de Siguranță (care se întrunește în fiecare weekend de cursă și toți riderii sunt invitați, n.r.), deci nu are voie să comenteze despre decizia luată. Nu a fost nici măcar o dată acolo de anul trecut de la Sepang încoace. Orice problemă are (se pare că Rossi nu mai merge pentru că nu vrea să fie în aceeași cameră cu Marquez, n.r.) pentru care nu mai participă la întâlnirile Comisiei de Siguranță, ar trebui să-și pună orgoliul deoparte și să-și facă treaba, să contribuie la siguranța tuturor cu experiența sa. Dar nu a făcut-o. Așa că nu are dreptul să vorbească,” a declarat Bradley Smith.

La cererea familiei și a echipei lui Luis Salom, weekendul de cursă a continuat, deși unii rideri nu ar fi vrut să continue, căci nu se simțeau în stare după tragicul eveniment. Frații Espargaro au declarat amândoi că ar fi preferat să se anuleze totul.

Pe noul layout al circuitului, Marc Marquez a fost imbatabil în calificări, obținând pole-position-ul cu aproximativ o jumătate de secundă avans față de următorul clasat, Jorge Lorenzo și cu trei sferturi de secundă față de locul trei în grilă, Dani Pedrosa. Marquez a reușit un tur incredibil, mai ales dacă luăm în considerare și faptul că l-a depășit la limită pe Hector Barbera în turul respectiv. Rossi s-a calificat al cincilea, în spatele lui Cal Crutchlow.

„Cred că mâine, cine nu va monta guma hard pe față, nu va termina cursa. Guma medie pierde foarte multă aderență, mai ales pe partea dreaptă. Modificările aduse circuitului se potrivesc cu motocicleta mea și cu stilul meu. Nu este ușor să înveți cum se iau noile viraje, dar eu sunt genul care învață repede. Dedic acest pole-position bunicii mele, care a murit săptămâna trecută, și lui Salom,” a declarat Marc după calificări. Marquez are și un ritm foarte bun de cursă, deci are șanse bune la victorie, la fel ca și coechipierul său, Dani Pedrosa.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account