Rossi a câștigat toate probele speciale ale competiției auto Monza Rally Show 2018 și duce acasă a șaptea cupă de învingător în raliul de lângă Milano.
În weekend, Valentino Rossi, la volanul unui Ford Fiesta WRC Plus, a obținut a patra victorie consecutivă în raliul de la Monza și a șaptea din carieră. Doctorul a tras tare pe tot parcursul raliului și a dominat autoritar, chiar și în fața unor piloți specializați de raliu, precum finlandezul Teemo Suninen, care a terminat al doilea în clasamentul general. Acesta a reușit să-i egaleze timpul lui Rossi pe proba specială cu numărul opt.
La final, Rossi a câștigat cu un avans de peste un minut în fața lui Suninen. Frații Brivio au completat podiumul, urmați de nimeni altul decât mâna dreaptă a lui Vale, Uccio Salucci. În poziția a cincea s-a remarcat un alt pilot moto legendar, multiplul campion mondial la motocros Tony Cairoli.